Ploaia cea mare

15 oct.

„De la biserică, unde locuia Tilda, vizavi de piața din sătucul dintre dealuri, nu era niciun drum mai larg, în afară de ulicioara pe care se aflau minunatele căsuțe cu faţade colorate, lipite una de cealaltă

Începuse brusc să plouă. Tilda a reuşit să evite câteva picături de ploaie. Pe partea cealaltă a turnului bisericii, soarele încă strălucea, dar aici se întunecase brusc, iar acum ploua cu găleata. Desigur, Tilda nu luase în calcul să ia o umbrelă! „O doamnă trebuie să aibă întotdeauna la ea poşetă, pălărie şi umbrelă!” îi spunea mereu mătușa Emily. Într-un târziu şi-a amintit şi Tilda de asta! Prea târziu!

Udă până la piele, Tilda a ajuns în sfârşit la magazin. Era aproape gol, aşa cum se putea observa prin fereastra cu minunatele ochiuri de geam colorate. În magazin erau doar două doamne care stăteau de vorbă cu vânzătorul.

Tilda a salutat amabilă, în timp ce păşea în magazin, însă nu a primit niciun răspuns. Cu siguranță nu fusese auzită. Oamenii cei mari pot cu ușurință să nu-i audă pe cei mici. Asta ar fi trebuit să ştie de mult timp şoricica albă ca neaua.

Portocalele mai pot aştepta, a concluzionat Tilda Şoricela, în timp ce se scutura de ploaie. Apoi, ca de fiecare dată când intra în magazin, s-a uitat după prietena ei, Mira.

Şoricica cea gri locuia chiar sub oficiul poştal. Acest lucru era nemaipomenit de practic, pentru că putea fi de ajutor atunci când erau prea multe de făcut în magazin. În plus, Mira era prima care afla noutățile din sat.

Tilda a bătut la uşa Mirei. De trei ori scurt şi o dată lung, acesta era codul lor secret. Dincolo de uşă s-a auzit cum Mira se grăbeşte şi se împiedică. Apoi cheia s-a învârtit în uşă.

– În sfârşit, Tilda, bine că eşti bine şi n-ai pățit nimic! a exclamat uşurată Mira, apoi şi-a îmbrăţişat prietena. Mira era foarte grijulie, era preocupată mereu de diverse lucruri, de la cele mai importante la cele mai mărunte. Tilda o ştia pe Mira aşa dintotdeauna, şi poate de aceea buna Mira nu îi părea așa de gri.

– Vai, dar ce te-a udat ploaia! a exclamat şoricica gri, în timp ce-i lua Tildei poşeta şi-i punea şalul lângă sobă. A fost o furtună așa orbilă!

– Ce pot să spun, eu n-am închis un ochi toată noaptea, a completat Tilda. Chiar mă gândeam dacă să trec pe la Rupi şi pe la veverițele din vecini, să văd ce fac.

Mira s-a făcut albă ca varul de îngrijorare:

– Tilda, sper că nu te-ai dus pe întuneric la ei!

– Nu-ți face griji, draga mea. Am stat doar în pat. Și chiar mă gândeam că şi ceilalți trebuie să fi trecut noaptea cu bine. În orice caz, Rupi încă dormea când am trecut pe lângă stejar.

– Ce frumos din partea ta! a spus Mira și i-a adus repede prietenei sale o pătură călduroasă, cu parfum de levănțică, alături de o ceaşcă de cacao fierbinte.

Tilda o cunoştea foarte bine pe Mira, aşa că își dădea seama că aceasta are noutăți și că abia se abține să le împărtăşească. De aceea, a deschis ea subiectul, ca întotdeauna:

– Și… ce s-a mai întâmplat nou?

Răspunsul de la Mira a venit imediat:

– Dacă s-a întâmplat ceva nou? Ascultă.

Apoi Mira a început să povestească despre ceea ce se petrecuse în magazin:

– Imaginează-ți, a început ea, ploaia de azi-noapte a fost atât de puternică, încât oile de la munte aproape că au fost luate de apă! Iar din cauza asta NOI nu am mai primit brânză de oaie!

Nu pot să cred aşa ceva! Este groaznic! a oftat Tilda. Mira a mai luat o gură de ceai cald. Era mulțumită de ceea ce povestise şi de reacția Tildei la aflarea veştii.

Din fericire, cele două prietene n-aveau încă habar că lipsa brânzei de oaie pe perioada toamnei era cea mai mică problemă a lor. Marea aventură abia de acum începea.

Tilda a mai rămas puțin la Mira, apoi s-a dus şi a cumpărat portocale şi zahăr, iar acum voia să se întoarcă acasă. Însă ploaia infernală n-avea de gând să se oprească! Desigur, Mira i-a oferit o umbrelă Tildei. Dar, cu atâtea cumpărături, Tilda nu mai avea nicio mână liberă. Într-un final, Mira i-a făcut o pălărie dintr-un ziar şi i-a pus-o Tildei pe cap. Asta trebuia să fie suficient pentru cei câţiva metri pe care îi mai avea de parcurs şoricica cea albă.

În timp ce traversa podul de piatră ținând în mână cumpără turile, Tilda a descoperit un cârd de rațe, pentru care ploaia nu părea să fie vreo problemă. Ele împrăştiau apă, săreau în bălți și lăsau picăturile de ploaie să strălucească minunat ca perlele pe penajul lor. Râdeau cu poftă şi se distrau de minune.
– Bună dimineața! le-a strigat Tilda.

La urma urmei, o rățușcă ieşise din ou chiar în casa ei, după ce avusese grijă de el cu mare drag. Desigur că puiul galben de atunci se transformase acum într-o rață mare şi albă aproape ca Tilda. Rațele se bucurau de fiecare dată s-o vadă şi mereu veneau la ea înotând prin apă lipa-lipa.

– Vai, chiar nu aveam idee că apa a crescut atât de mult! s-a mirat Tilda. Dar de unde vine totuşi atâta apă?

– Nici eu nu știu, a răspuns rața, dar este chiar minunat! Ia uite ce pot să fac! Şi bâldâbâc! S-a băgat cu capul în apă, iar afară rămăseseră doar coada albă şi lăbuțele portocalii.

Tilda a sărit în sus uimită:

– Eşti minunată! a strigat ea plină de uimire, după ce rața a ieşit din nou la suprafață. Mai mult decât sigur, Tilda ar fi aplaudat-o, dacă nu avea plasele de cumpărături.

Care erau exact ce lipsea pe o vreme ploioasă și noroioasă. Şi cum Tilda nu era sigură dacă sacoșele vor mai rezista mult, a pornit din nou spre casă, înainte ca portocalele să se rostogo lească pe toată Aleea Florilor.

Chiar când se auzeau nouă bătăi din turnul bisericii, Tilda a trecut pe lângă casa lui Rupi. Draperiile erau în continuare trase! Tilda nu considera ceva rău faptul că Rupi dormea atât de mult. Câteodată dormea și ea până târziu, şi, la urma urmei, somnul este un lucru necesar. Dar şoricica noastră nu suporta gândul că are ceva foarte important de povestit ariciului, dar nu poate… pentru că el doarme!

– Dacă până la ora zece nu aud nimic de la Rupi, îl voi suna și voi lăsa telefonul să sune, până când se va trezi. TREBUIE să aflu dacă a trecut cu bine peste noaptea furtunoasă! a concluzionat ea deschizând ușa casei.

Ce bine era să fie din nou acasă! Tilda şi-a dat jos pălăria de hârtie. Simțea că răceala de la ploaie ar putea pune stăpânire pe corpul ei. Și mai ştia că asta s-ar putea lăsa cu urmări mai mult decât neplăcute. Chiar nu ar avea nevoie de o răceală!

Tilda s-a apucat de pregătit ceva măreţ. Dacă am putea afla şi noi cum face Tilda gemul ei de portocale, cel supergustos… Însă ceea ce ştim sigur este că Tilda ar da rețeta doar împotriva voinței ei. Era voba de o rețetă de familie, şi abia reușise să o obțină de la mătuşa Emily, după multe, multe insistențe.

Aşadar, să continuăm povestea, fără să mai intrăm în detalii minore, în timp ce oala cea mare plină cu gem, făcut după rețeta secretă, e pe aragaz şi fierbe.

Până ca gemul să fie gata de pus în borcane, şoricica trebuia să lipească etichete, cu nume şi dată, ca să poată şti ce gem este în fiecare borcan.

Şi, în timp ce Tilda scria, a observat picăturile de ploaie care cădeau pe pervazul ferestrei. Tilda a început să fredoneze încetișor după sunetul picăturilor. Mai întâi câteva acorduri, apoi o melodie întreagă. Melodia îi plăcea Tildei atât de mult, încât s-a decis să țină minte fiecare notă și să o transforme într-un cântec despre ploaie. Existau şi versuri, desigur, care sunau cam aşa:

Ce cântec minunat de ploaie, cu versuri ude
Cu mii de picături care plutesc ca-n vis,
Și soarele nu va mai sta ascuns.
Toată pădurea trebuie să îl asculte,

Tilda cânta voioasă cântecelul neîncetat, făcându-şi munca mai veselă dintr-odată.

Şi, întocmai cum plănuise, în fața ei se aflau acum un rând întreg de borcane cu etichetă, pline cu gem de portocale, care aşteptau cuminți să se răcească. Trebuia doar să le mai acopere cu un şervet cu carouri.

Nu trebuia neapărat să facă asta, dar, aşa, totul arăta mult mai frumos.

Tilda punea deoparte două borcane pentru Rupi, chiar când acesta bătea la uşa ei. De parcă ariciul chiar ştiuse că Tilda s-a gândit la el!

– Ce vreme! a început el să se plângă când Tilda i-a deschis ușa. Trebuie să te gândeşti dacă merită să te dai jos din pat sau nu. Nu-i aşa, dragă Tilda? Serios, draga mea, ieşi puțin în fața uşii, să vezi cum e afară!

– Am făcut deja asta, i-a explicat Tilda şi i-a întins o cească de ceai. Chiar am fost până în sat. Apoi i-a povestit ce îi spusese Mira.

– Dacă va continua să plouă atât de mult, nu vom mai avea brânză de oaie întreaga iarnă. Nu-i aşa că este înspăimântător?

– O adevărată catastrofă! a fost de acord Rupi. Dar ce mă îngrijorează cel mai mult este râul. Ziceai că apa a ajuns deja până la pod?

– Dar este de mult timp aşa, a zis Tilda. Crezi că ar putea fi periculos, Rupi?

Ariciul a sorbit zgomotos din ceai. N-avea încotro, dacă ceaiul era aşa fierbinte.

– Ar putea fi. Îmi amintesc că, atunci când eu şi sora mea eram mici arici, ca nişte periuțe de unghii, cum ne zicea mama, a mai fost aşa o ploaie cumplită. Am ascultat întreaga noapte cum ploua, şi ploua, şi ploua, de parcă n-avea de gând să se mai oprească vreodată.
Pe atunci familia mea locuia acolo, a zis Rupi arătând peste umăr la căsuţa sa de sub rădăcinile bătrânului stejar. Noi, copiii, ne-am speriat foarte tare. Dacă îmi aduc aminte, şi tu erai mică, nu?

– Da, l-a aprobat Tilda. Între timp, îl asculta pe Rupi cu mare interes. Şi mai departe ce s-a întâmplat?

– Imediat îți spun. Când ne-am trezit a doua zi, părea că totul era aşa cum fusese înainte. Parcă totuși în casă era puţin mai întunecat decât de obicei. Dar, când afară este înnorat, nu prea observi asta.

lar când mama s-a uitat pe fereastra bucătăriei, aproape ca a leşinat din cauza şocului. N-ai să crezi ce am să-ți povestesc. Rupi şi-a coborât vocea și s-a apropiat, ca atunci când spui un maaare secret.

-Râul se revărsase peste maluri şi inundase intregul sat, până aici, la stejar. Doar turnul bisericii se mai vedea, Tilda a ridicat sprâncenele, neîncrezătoare. Da, râul îşi părăsea uneori matca, în special primăvara, când zăpada se topea, iar apa nu ştia pe unde să se scurgă. Dar, până la stejar, din ce ştia Tilda, chiar nu ajunsese vreodată.

-Rupi, cred că exagerezi, a comentat Tilda.

Rupi a dat din cap:

– Eu? Niciodată! Fiecare cuvânt este adevărat. Pe cuvântul meu! Peştii înotau chiar sub fereastra noastră! Și vedeam raţele dedesubt. Tilda, tot nu mă crezi?

– Da, trebuie să te cred, dacă eşti aşa de sigur. Dar apa nu a intrat şi la voi în casă?

– Puțin. Din fericire, fiecare are vizuina lui, cu ferestre. Noi ne-am udat la picioare. Dar unele familii au fost nevoite să îşi reconstruiască toată casa, după ce s-a retras apa. Of, Tilda, să sperăm că nu se va ajunge din nou acolo!

– Clar nu! Nu trebuie să scăpăm din ochi râul! Tilda avea aceeaşi speranță ca Rupi. „

Fragment din Tilda Șoricela – A. H. Schmachtl

IR DE PICNIC EN OTOÑO

30 sept.

„El otoño es mi época favorita absoluta para estar al aire libre. Hay poca o ninguna sudoración y los mosquitos no vuelan. Y las hojas, ¡ay, las hojas! El otoño es, sin lugar a dudas, la mejor temporada para empacar el almuerzo y sentarse en una manta en la naturaleza. No me gusta que sea una producción demasiado grande. Para reducir el trabajo, acepto la idea de mitad comprado en la tienda, mitad hecho en casa. Esto significa que compro quesos, embutidos, pan y vino, pero preparo una ensalada y un postre de otoño en casa.

Mi ensalada de otoño favorita es tan simple como puede ser. Me gusta mezclar un poco de jugo de limón y aceite de oliva en un tazón. Luego agrego unas pizcas de sal y pimienta. Me gusta agregar hierbas frescas como perejil italiano y eneldo, y rodajas de frutas de otoño como caquis y/o manzanas Fuyu. Las semillas de granada añaden un bonito color y textura.

Mi postre favorito para llevar es una galette de manzana. Me gusta cortar en rodajas 2 manzanas Honeycrisp y mezclarlas con 1 cucharadita de canela y ½ taza de azúcar morena y unas gotas de jugo de limón. Extiendo una sola masa de pastel. coloque las manzanas en el centro, doble los bordes de la masa para pastel, cepille la masa con un huevo batido y hornee a 350 ° F durante 30 minutos o hasta que estén doradas.”

Fragment din cartea: A year of cozy.

Parfumul fericirii e mai puternic când plouă – Virginie Grimaldi

25 sept.

„Nu te mai iubesc.”

Pentru Pauline, aceste cuvinte ale sotului ei sunt cu totul neasteptate si nu poate accepta despartirea care urmeaza. Nevoita sa se intoarca in casa parinteasca impreuna cu fiul ei de patru ani, incearca sa-si recastige sotul scriindu-i scrisori in care rememoreaza momente din viata lor. Vor avea aceste scrisori ca efect raspunsul pe care il asteapta ea?

Fragment:

„Mereu revine acelaşi vis. Mâna lui Ben este într-a mea, o țin din toate puterile, dar ea alunecă. Îmi scapă. Încet, inexorabil. De data asta este altfel. Mâna care alunecă este micuță, o ştiu pe de rost. Recunosc aceste degete pe care le-am mângâiat de atâtea ori, aceste unghii pe care le tai cu mare atenţie, această delicatețe care nu aparține decât copiilor. N-am ținut-o niciodată aşa de strâns, m-aș despărți de mâna mea pentru ca a lui să nu alunece. Dar ea îmi scapă, fuge şi nu pot face nimic ca s-o opresc. Imi intră ceva în nas. Mă trezesc tresărind. Este deja zi, vocile răsună în casă, probabil am dormit până târziu. În fața mea, Jules mă priveşte surâzând, cu arătătorul introdus în nara mea.

— De ce faci ca purselul când dormi?

Il prind şi îl trag sub pătură ca să-l acopăr de sărutări zgomotoase. Tipă de atâta râs, aş vrea să nu se termine asta niciodată.

Il înţeleg pe Ben. Mă miram că se mulțumește să-l vadă pe Jules patru zile pe lună. Am acceptat imediat pentru că mi se pare normal, pentru că asta este convingerea mea. Am acceptat, apoi am intrat în casă, am vomat, m-am culcat şi mi-am petrecut noaptea îndoită în două, cu spasme violente care îmi răsuceau intestinele.

— Te iubesc, dragul meu.

— Și eu te ubesc.

Și te voi iubi mereu din plin.”

Mi-a plăcut această carte, e amuzantă, parcurgi paginile ușor, cu speranța că se va termina cu bine povestea dintre Pauline și Ben. Dar firul se schimbă în ultima parte a cărții și îți face inima praf. Eu o recomand, chiar și așa!

Un día…

9 mart.

Un día serás grande, te irás de mi casa, no querrás que te haga cosquillas, no querrás dormir en la cama conmigo.

Te vestirás solo y no querrás mi mano para bajar un escalón, no correrás más hacia mí con lágrimas en los ojos porque tienes miedo a la oscuridad, no me buscarás más con la mirada en medio de la gente.

Te preguntarás por qué te llamo diez veces al día, te preguntarás por qué te busco con la mirada en medio de la gente, te preguntarás por qué me gustaría abrocharte la camisa, te preguntarás por qué me gustaría coger tu mano para ayudarte a bajar un escalón.

Y a veces me odiarás, me cerrarás la puerta en la cara, te preguntarás por qué me tienes a mí como mamá y no a otra, yo me sentiré morir por dentro y con el corazón hinchado de lágrimas tocaré de nuevo a tu puerta porque una madre siempre vuelve por su hijo.

Y para que lo sepas, mi amor, que detrás de cada un no tuyo, hay una certeza y es mi amor por ti.

Seré la certeza de todas tus dudas, seré la luz en tus momentos más oscuros, siempre seré tu mamá y tú siempre mi bebé..

Bela Metoli

Dragoste de mamă – Dani Atkins

8 feb.

Beth Brandon și-a dorit întotdeauna să dețină o florărie, însă, astăzi, buchetele de bujori și strălucitoarele flori de primăvară nu reușesc s-o calmeze. Asta pentru că trebuie să-i comunice soțului ei o decizie care le va schimba viața.

Izzy Vaughan visa că ea și soțul ei vor fi împreună mereu, însă, în ultimul timp, dragostea lor a început să pălească. Își găseau bucuria în creșterea fiului lor, Noah – dar, oare, era suficient pentru a le salva căsnicia?

Cu opt ani în urmă, acestor două femei li s-a întâmplat ceva.

Ceva ce le va aduce împreună într-un fel care părea imposibil…

După trei luni în care nu am citit nimic, această carte m-a cucerit.

Fragmente:

„Se spune ca trebuie să lași timpul să treacă, de parcă durerea are o dată de expirare.”

„—Nu există nimic ce nu poate fi câștigat, Beth. Trebuie doar să te hotărăști cu ce preț ești dispusă să obții asta.”

„Ziceai că ne jucam șotron la marginea unui câmp minat, speriate amândouă să nu facem un pas greșit și să ne trezim că ne explodează totul în față.”

„De atâtea ori viețile noastre s-au simțit ca un caleidoscop din fragmente sparte de vise, aruncate aleatoriu împreună, iar de fiecare dată s-au răsucit și amestecat, au creat ceva nou. O nouă posibilitate.”