Accidentul – Nicholas Sparks

21 iul.

Desi au trecut mai bine de doi ani de cand sotia lui, Missy, a pierit intr-un cumplit accident auto, ajutorul de serif Miles Ryan traieste obsedat de un singur gand: sa il gaseasca pe cel care l-a lasat vaduv. Uneori, barbatul este atat de in-crancenat, incat uita pana si de existenta fiului sau, Jonah. Vietile celor doi se schimba insa radical atunci cand o cunosc pe invatatoarea Sarah Andrews, o tanara iubitoare si amuzanta, traumatizata de un divort neasteptat. Intre Miles si Sarah se infiripa o relatie plina de duiosie, dar in pericol sa se destrame din pricina unui secret cumplit, care ii face sa se indoiasca de toate lucrurile in care crezusera pana atunci.

Fragment:

„Peste şapte luni Sarah şi Michael erau căsătoriţi. Şi-au petrecut luna de miere în Grecia şi Turcia; când s-au întors la Baltimore, s-au mutat într-o casă la mai puţin de două cvartale distanţă de părinţii lui Michael. Cu toate că nu era nevoită să lucreze, Sarah a început să predea la clasa a doua la o şcoală elementară dintr-un cartier sărac. Surprinzător, Michael o susţinuse total în decizia ei, dar asta era tipic pentru relaţia lor la vremea respectivă. În primii ani de căsătorie, totul părea perfect: ea şi Michael petreceau ore întregi în pat la sfârşit de săptămână, stând de vorbă şi făcând dragoste, iar el îi împărtăşea visurile lui de a intra în politică într-o bună zi. Aveau un cerc larg de prieteni, în general oameni pe care Michael îi cunoştea de-o viaţă şi aveau întotdeauna de mers la vreo petrecere sau în vreo excursie în afara oraşului la sfârşitul săptămânii. Timpul liber care le rămânea şi-l petreceau la Washington, ducându-se la muzee, la teatru şi plimbându-se printre monumentele de la Capitol Mall. Acolo, în timp ce se aflau în Memorialul lui Lincoln, i-a spus Michael lui Sarah că el era pregătit să aibă copii. Ea şi-a aruncat braţele în jurul lui de îndată ce a rostit el cuvintele, ştiind că nimic din ce-ar fi putut el spune n-ar fi făcut-o mai fericită. Cine poate explica ce s-a întâmplat apoi? La mai multe luni după acea zi binecuvântată de la Memorialul lui Lincoln, Sarah tot nu era însărcinată. Doctorul i-a spus să nu-şi facă griji, că uneori durează o vreme după ce se renunţă la anticoncepţionale, dar îi sugeră să vină din nou mai târziu în cursul anului dacă tot mai aveau probleme. Au avut şi au fost programate teste. Peste câteva zile, când au venit rezultatele, s-au întâlnit cu doctorul. Cum stăteau amândoi în faţa lui, o privire a fost suficientă ca să-i dea ei de ştire că ceva nu mergea bine. Atunci a aflat Sarah că ovarele ei nu puteau produce ovule. După o săptămână, Sarah şi Michael au avut prima lor ceartă importantă. Michael nu venise acasă după lucru, iar ea măsurase podeaua în lung şi-n lat în timp ce-l aştepta, întrebându-se de ce n-a sunat şi închipuindu-şi că s-a întâmplat ceva groaznic. Când a ajuns el acasă, ea era înnebunită şi el era beat.

— Nu sunt proprietatea ta, a fost tot ce i-a spus el în chip de explicaţie şi de acolo cearta a luat rapid amploare. Şi-au spus lucruri îngrozitoare la furie. Sarah le-a regretat pe toate mai târziu în seara aceea; Michael şi-a cerut iertare. Dar după asta a părut mai distant, mai rezervat. Când îl presa ea, el nega că ar avea alte sentimente faţă de ea.

— O să fie bine, a spus el, o să trecem peste asta.

În loc să se întâmple asta, lucrurile s-au înrăutăţit constant. Cu fiecare lună care trecea certurile au devenit mai frecvente, distanţa mai mare. Într-o seară, când ea a sugerat să adopte un copil, Michael a înlăturat pur şi simplu sugestia cu un gest al mâinii.

— Părinţii mei n-or să accepte asta.

O parte din ea a ştiut că în seara aceea relaţia lor intrase pe un făgaş ireversibil. Nu cuvintele lui au lăsat să se înţeleagă asta, şi nici faptul că el părea să le ţină partea părinţilor lui. A fost expresia de pe chipul lui – cea care i-a spus că, dintr-odată, el părea să privească problema ca fiind a ei, nu a lor. La mai puţin de o săptămână după asta, l-a găsit pe Michael aşezat în sufragerie, cu un pahar de Bourbon alături. După privirea tulbure din ochii lui a înţeles că ăsta nu era primul pahar. Voia divorţul, a început el; era sigur că ea înţelege. Când el a terminat de vorbit, Sarah s-a trezit că e incapabilă să-i răspundă şi că nici nu voia s-o facă. Căsnicia lor luase sfârşit.”

4/5****

Reclame

Refugiul – Nicholas Sparks

15 iul.

Povestea plina de suspans a unei femei care trebuie sa invete sa aiba din nou incredere in cineva pentru a iubi din nou. Cand tanara Katie ajunge in Southport, un orasel din Carolina de Nord, aparitia sa neasteptata ridica intrebari cu privire la trecutul ei. Treptat, incepe sa prinda radacini si chiar indrazneste sa inceapa o relatie cu Alex, tatal vaduv a doi copii. Dar trecutul o urmareste, are un nume – Kevin – si o tinta. Iar lupta pentru supravietuire va fi pe muchie de cutit. Doar curajul de a se angaja intr-o noua viata si prietenia ii permit sa descopere iubirea ca unic refugiu de incredere.

Fragment:

„În dimineaţa următoare, Katie ieşi pe verandă cu o ceaşcă de cafea în mână. Se sprijini de balustradă, duşumeaua scârţâind sub tălpile ei goale. Printre buruienile care năpădiseră un fost strat de flori, răsăriseră lăcrămioare. Katie ridică ceaşca şi luă o înghiţitură, savurând aroma. Îi plăcea aici. Southport era diferit de Boston, Philadelphia sau Atlantic City, cu traficul zgomotos, cu diverse mirosuri în aer şi oameni grăbiţi pe trotuare, şi era prima dată în viaţă când avea un loc al ei. Căsuţa, deşi modestă, devenise căminul ei şi, spre mulţumirea ei, se afla departe de restul lumii. Era una din cele două construcţii identice, foste cabane de vânătoare, aflate la capătul unei alei de pietriş şi la marginea unei păduri de stejari şi pini, care se întindea spre coastă. Camera de zi şi bucătăria erau mici, iar dormitorul nu avea toaletă, dar căsuţa cu pereţi din lemn era mobilată, având chiar balansoare pe verandă, iar chiria se reducea la o sumă derizorie. Casa, încă în picioare, era prăfuită după atâţia ani în care fusese lăsată în paragină, iar proprietarul se oferise să cumpere tot ce era necesar în cazul în care Katie dorea s-o renoveze. De când se mutase, îşi petrecuse o mare parte din timpul liber în patru labe sau cocoţată pe scaune ocupându-se de casă. Frecase baia până strălucea de curăţenie. Spălase tavanul cu o cârpă umedă. Ştersese ferestrele cu oţet şi stătuse ore în şir pe coate şi în genunchi, încercând din răsputeri să îndepărteze rugina şi murdăria de pe linoleumul din bucătărie. Umpluse găurile din pereţi cu chit şi apoi dăduse cu şmirghel pe deasupra şlefuind întreaga suprafaţă. Văruise pereţii din bucătărie cu un galben vesel, iar dulapurile le vopsise cu alb lucios. Dormitorul ei era acum bleu, salonul bej, iar cu o săptămână în urmă pusese o cuvertură nouă pe canapea, schimbându-i complet aspectul. Acum că în căsuţă domnea ordinea, îi plăcea să stea pe verandă după-amiaza şi să citească din cărţile împrumutate de la bibliotecă. Nu dispunea de televizor, radio, telefon mobil sau cuptor cu microunde, nu avea nici măcar maşină, şi toată averea ei încăpea într-o singură geantă. Îşi tăiase părul blond şi lung, avea douăzeci şi şapte de ani şi-i lipsea un prieten adevărat. Se mutase aici aproape fără nimic, iar după câteva luni bune încă avea puţine lucruri. Economisea jumătate din bacşişuri şi în fiecare seară împăturea bancnotele într-o cutie de cafea pe care o ascundea în spaţiul gol de sub verandă. Păstra banii pentru urgenţe şi mai bine se înfometa decât să se atingă de ei. Simplul fapt că-i ştia acolo o ajuta să răsufle uşurată, pentru că trecutul o urmărea mereu şi se putea întoarce oricând. Colinda toată lumea căutând-o, iar ea ştia că devenea tot mai dornic de răzbunare cu fiecare zi ce trecea…”

M-am indragostit iremediabil de această carte. A fost exact pe gustul meu: peisaje frumoase, casă veche, ocean, inceputuri noi, idei bune, intrigă din belșug, cafea si rețete.

10, 10, 10

Dragă Nicholas Sparks este prima dată cand te citesc, si mi-au plăcut foarte tare ideile tale. Cu siguranță am să încerc și alte titluri.

Sanctuarul – Nora Roberts

12 iul.

Fotografa de mare succes Jo Ellen Hathawaz credea că scăpase de mult din casa aceea. Acolo îşi petrecuse anii cei mai singuratici, după ce familia fusese zdrobită de dispariţia bruscă şi inexplicabilă a mamei sale. Totuşi, întinsa proprietate sudistă de lîngă coastele Georgiei, continua să-i bîntuie visele. Dar şi mai mult o terorizau fotografiile pe care i le trimitea cineva – prim-planuri stranii, instantanee candide şi, în sfîrşit, cel mai şocant şi sfîşietor portret dintre toate, o fotografie a mamei sale de mult pierdută… goală, frumoasă şi moartă.

In acest moment, Jo şi-a dat seama că este timpul să se întoarcă la Sanctuar. Cu ajutorul unui bărbat, ea încearcă să afle adevărul despre cel care o hăituieşte – şi despre trecutul tragic al mamei sale.

Dar ameninţarea care a mînat-o pe Jo înapoi spre Sanctuar a urmărit-o şi aici. Iar cei de pe insulă vor descoperi că Sanctuarul poate fi cel mai periculos loc…

Fragment:

„Visa Sanctuarul. Casa cea mare lucea alba ca o mireasa in lumina lunii, o forta luand in piept panta care domnea peste dunele de la rasarit si mlastinile de la apus, maiestuoasa ca o regina pe tron. Casa se inalta asa cum statuse timp de peste un secol, un maret tribut adus vanitatii si stralucirii omenesti, langa umbrele intunecate ale padurii de stejari, unde raul curgea intr-o tacere tenebroasa. La adapostul copacilor, licuricii sclipeau aurii, iar fapturile noptii frematau, incordate sa vaneze sau sa fie vanate. Salbaticiuni se impreunau in umbre, in secret. Nu ardea nici o lumina care sa insufleteasca ferestrele inalte si inguste ale Sanctuarului. Nici o lumina nu isi intindea bratele in semn de bun venit pe verandele gratioase, pe usile distinse. Noaptea era adanca, avand respiratia umezita de mare. Singurul sunet care s-o tulbure era al vantului fosnind prin coroanele marilor stejari si trosnetele uscate ca de degete osoase – ale frunzelor de palmieri. Coloanele albe se inaltau asemenea unor soldati strajuind veranda larga, dar nimeni nu deschidea enorma usa din fata in calea ei. Apropiindu-se, auzi scrasnetul nisipului si al scoicilor de pe drum, sub picioare. Clopoteii de vant zanganeau, cu mici note muzicale. Balansoarul de pe veranda scartaia in lanturi, insa nimeni nu statea tolanit pe el pentru a se bucura de luna si noapte. In aer plutea mirosul iasomiei si al trandafirilor moscati, pe sub cel mai puternic si sarat al marii. Incepu sa auda tunetele joase si statornice ale apei prelingandu-se peste nisip si retragandu-se spre propria-i inima. Bataile sale, acel puls constant si rabdator, le aminteau tuturor celor ce locuiau pe insula Lost Desire ca marea isi putea insusi din nou pamantul, la cea mai mica toana. Totusi, starea de spirit I se lumina la auzul ei, muzica de-acasa si din copilarie. Candva, alergase prin padurea aceea libera si salbatica precum o caprioara, ii cutreierase mlastinile, gonise de-a lungul plajelor nisipoase, cu privilegiul lipsit de griji al tineretii. Iar acum, nemaifiind copila, revenise acasa. Merse repede, grabind pasii, traversand veranda, apucand manerul mare de alama care lucea ca o comoara pierduta. Usa era incuiata.Il rasuci la stanga, apoi la dreapta, impinse in panoul gros de mahon.

– Lasati-ma sa intru, spuse ea in gand, cu inima incepand sa-i bata in piept. Am venit acasa. M-am intors.

Dar usa ramasese inchisa, incuiata. Cand isi lipi fata de geamul uneia dintre ferestrele inalte care o incadrau, nu vazu inauntru nimic altceva decat intuneric. Si o cuprinse frica. O lua la fuga, pe langa peretele casei, peste terasa , unde florile se revarsau din jardiniere si crinii dansau in formatii de culori vii. Melodia clopoteilor de vant devenise aspra si discordanta, freamatul frunzelor parea un suierat prevenitor. Trase de usa urmatoare, plangand, batand cu pumnii.

– Va rog, va rog, nu ma inchideti afara. Vreau sa vin acasa.

Suspinand, porni cu pasi poticniti pe cararea din gradina. Avea sa se duca in spate , sa intre prin veranda cu geamlac. Nu era incuiata niciodata – mama spunea ca o bucatarie trebuie sa fie intotdeauna deschisa musafirilor. Dar n-o mai gasea. Copacii cresteau desi si apropiati, taidu-i calea cu ramurile pline de muschi. Ratacita, derutata, se impiedica de radacini, chinuindu-se sa vada prin intuneric, caci coroanele copacilor acopereau luna. Vantul se intetise, urland, plesnind-o cu izbituri aspre. Frunzele prelungi si zimțate ale palmierilor o loveau ca niste spade. Se intoarse, dar in locul potecii se afla acum raul, oprindu-i drumul spre Sanctuar. Ierburile inalte de pe malurile alunecoase se leganau innebunite… ”

Pentru mine 4/5*****

Serenity

26 iun.

Calmul dinaintea furtunii (Serenity)

Baker Dill (Matthew McConaughey) este căpitanul unui vas de pescuit care organizează tururi în jurul unui paradis tropical numit Insula Plymouth. Viața lui liniștită este dată peste cap de apariția fostei sale soții, Karen (Anne Hathaway). Aceasta îl roagă să o ajute și să îi salveze viața, atât pe a ei cât și pe a fiului lor, de noul ei soț, extrem de violent (Jason Clarke). Ea îi oferă lui Baker 10 milioane de dolari ca acesta să îl invite într-o excursie de pescuit pentru ca apoi să îl arunce în Ocean pentru a fi mâncat de rechini. Însă lucrurile nu sunt deloc așa cum par, iar Baker își va da seama în curând în ce încurcătură a intrat.

Recomand!

Adrift

23 iun.


Cu Shailene Woodley și Sam Claflin în rolurile principale, drama romantică „Supraviețuind pe mare” este inspirată din experiența adevărată trăită de un cuplu aventurier ale cărui întâlniri întâmplătoare îl conduce mai întâi către dragoste, apoi către aventura vieții.

Navigatori împătimiți, cei doi îndrăgostiți, Tami Oldham și Richard Sharp, nu și-au imaginat nicio secundă că vor ajunge direct în mijlocul unuia dintre cele mai catastrofale uragane din istorie. După trecerea furtunei, Tami se trezește într-o barcă serios avariată, lângă partenerul ei grav rănit. Fără nicio cale de ajutor, tânăra trebuie să găsească puterea și hotărârea de a căuta soluții de salvare pentru ea și iubit.

„Supraviețuind pe mare” este o emoționantă poveste despre determinare și puterea iubirii.

Recomand. Mie mi-a placut!