El muñeco de nieve del estante

1 dec.

Te has preguntado
como Papá Noel puede saber
si te has portado bien o mal
mientras te ve crecer?

Es un secreto que durante años
hemos tenido que guardar
y ahora te lo puedo revelar
si me prometes que no lo vas a contar.

En Navidad, Papá Noel me envía
a una aventura
para que te observe
y le informe de tus travesuras.

Es un encargo
del mismísimo Papá Noel
Soy su ayudante
un muñeco de nieve explorador y fiel.

La primera vez que visite tu hogar
un nombre me tienes que dar
cuando lo tengas
mi misión podrá comenzar.

Me llamarás Gus o Gaspar,
o quizás Pipo, Kiko o Nico?
Leo también es bonito,
pero solo uno necesito.

Cada noche mientras duermes
a casa de Papá Noel volveré
Hasta el Polo Norte
todo el cielo surcaré.

La magia de la Navidad
siempre me ayuda a volar
mientras río con mis amigos
a Papá Noel de todo debo informar.

Le cuento si has sido
bueno o malo
y según te hayas portado
se pondrá contento o apesadumbrado.

Al jefe le contaré
si has dado algún empujón
si has sido bondadoso
o si has sido un poco gruñón.

En el coche, en el parque,
en el cole o en la casa
si te salta las normas
a Papá Noel no le engañas.

Antes de que despiertes
de vuelta estaré
y mi nuevo escondite
tendrás que conocer.

Saltaras de la cama,
irás a buscarme,
serás el primero
en encontrarme?

En la cocina o en el baño
tendrás que mirar
porque en cualquier rincón
podría estar…

En una maceta, en la estantería
o en un cuadro me esconderé.
Dónde estaré?
este es el juego
al que contigo jugaré.

Sólo una regla haz de seguir
para que mañana pueda venir
No puedes tocarme!!!

Si lo haces la magia se irá.
Y lo que he averiguado
Papá Noel nunca lo sabrá

No podré decirle
que a tu familia has ayudado
que has hecho los deberes
o que has limpiado…

Como se enteraría
de lo bien que te has portado?
Y podría pensar qué
de él te has olvidado.

Contigo no puedo hablar,
lo dice Papá Noel,
y todos los muñecos de nieve
tenemos que respetar esa ley.

Todos tus deseos
atento escucharé
Quieres un muñeco,
una cocinita o un tren?

El brillo en mis ojos
y mi pequeña sonrisa
te indicaran que anoto
tus deseos a toda prisa.

Tu decisión final,
Papá Noel debe tomar
Tú qué crees?
Hará tus deseos realidad?

La noche antes de Navidad
mi trabajo concluiré
Y el resto del año
con Papá Noel viviré.

Así que un beso de despedida
me debes lanzar.
Echaré a volar
cuando la campana de Papá Noel
empieza a sonar.

Te echaré mucho de menos
pero un año de paciencia debes tener,
Cuando llegue la Navidad
volveré a aparecer.

Hasta entonces te deseo,
una Navidad llena de paz
y un año cargado de felicidad!!!

SPITALUL PSIHIATRIC Testul căzii

30 sept.

În timpul vizitei la un spital de psihiatrie, unul dintre vizitatori l-a întrebat pe director:

— Care este criteriul prin care decideți cine trebuie internat aici?  Directorul a răspuns:

— Umplem o cadă cu apă și oferim pacientului o lingură, un pahar și o găleată și îi cerem să o golească.  Pe baza modului în care el decide să o golească, decidem dacă îl internăm sau nu. 

— Ah!  Înțeleg. O persoană normală ar folosi găleata, care este mai mare decât paharul și lingura, a spus vizitatorul. 

—Nu!  răspunse directorul. O persoană normală ar scoate dopul din cadă.  Ce preferi?  Cameră privată sau comună? 

Uneori viața are mai multe opțiuni decât oferă, uită-te la ele.   Acum spune-mi adevărul … Și tu ai ales găleata, nu?  Știam că suntem cu toții nebuni.

POVESTEA RAȚEI JEMIMA de Beatrix Potter

23 sept.

Ce caraghios mai este să vezi o cloșcă cu o adunătură de boboci de rață.

Ascultati acum povestea ratei Jemima care s-a supărat pentru că nevasta fermierului nu i-a în găduit să-şi clocească propriile ouă.

Cumnata ei, duduia Rebeca, a fost cat se poate de binevoitoare in a lăsa clocitul pe seama altcuiva.

— N-am răbdare să stau pe ouă douăzeci și opt de zile şi nici tu nu Jemima. O să le laşi să se răcească, știi prea bine!

— Vreau să-mi clocesc eu toate ouăle. Și am să fac asta eu de una singura măcăni rata Jemima.”

Încercă să-şi ascundă ouăle, însă de fiecare dată erau găsite şi ii erau luate.

Jemima ajunsese să dispere de-a binelea. Se hotărî să-şi facă cuibul departe de fermă.

Porni la drum într-o după-amiază plăcută de primăvară de-a lungul potecii ce ducea spre deal.

Pe ea avea un șal, iar pe cap o bonetă ascuțită.

Când ajunse în vârful dealului, zări în depărtare o pădure și socoti că este un loc liniștit și în afara oricărei primejdii. Rața Jemima nu prea era obișnuită cu zborul. O luă la goană în josul dealului vreo câțiva metri, cu șalul fluturându-i, apoi se înălța în aer.

Zbura nemaipomenit de bine atunci când îşi lua avânt bun.

Trecu pe deasupra vârfurilor copacilor până când zări un luminiș în mijlocul padurii, neted ca-n palmă, fără urmă de copaci ori tufişuri. Jemima ateriză destul de stângaci și începu să umble bălăbănindu-se prin jur, în căutarea unui locşor uscat și numai bun pentru cuibar.

Puse ochii pe un buştean care se afla în mijlocul unor flori de degetăriță.

Însă odată aşezată pe buştean, descoperi cu uimire că acesta era un domn bine îmbrăcat, care citea un ziar. Avea urechi negre și ascuțite și mustăți blond roșcate.

— Mac? făcu Jemima, lăsându-şi capul acoperit de bonetă într-o parte. Mac?

Domnul își ridică ochii din ziar și o privi curios pe Jemima.

— Doamnă, v-ați pierdut?, întrebă el. Avea o coadă lungă și stufoasă pe care stătea așezat, căci buşteanul era oarecum jilav. Lui Jemima i se păru deosebit de curtenitor și de chipeș. Îl lămuri că nu se pierduse, ci dimpotrivă, încerca să găsească un loc potrivit și uscat pentru cuibar.

— A, deci asta e, carevasăzică!, spuse domnul cu mustăți roșcate, privind-o întrebător pe Jemima.

Împături ziarul și îl vârî în buzunarul hainei.

Jemima i se plânse de găina aceea care îi statea în cale
— Chiar aşa? Cât de interesant! Tare as vrea să le întâlnesc şi eu pe păsările acelea de curte. Le-aş învăța minte să-şi vadă de treaba lor! Cât despre cuibar, nu e nicio problemă. Am o grămadă de pene în şopronul meu. Nu, draga mea doamnă, dumneata n-ai să stai în calea nimănui. Poți rămâne acolo cât vei dori, spuse domnul cu coada lungă și stufoasă.

O conduse către un adăpost aflat printre florile de degetăriță, foarte retras și care arăta ca vai de el. Era construit din snopi de fân și iarbă uscată, iar în loc de horn erau două găleţi crăpate, puse una peste alta.

— Aceasta e casa mea de vacanţă. Vizuina mea – adică cealaltă casă, de iarnă, nu ai găsi-o pe placul dumitale. În spatele casei se afla un șopron dărăpănat făcut din cutii de săpun vechi. Domnul îi deschise ușa și o pofti pe Jemima înăuntru.

Sopronul era aproape ticsit de pene, care mai
că te sufocau. Insă cu toate acestea, era nemaipomenit de confortabil şi moale.

Rața Jemima rămase oarecum uimită văzând atâtea grămezi de pene. Dar era într-adevăr foarte confortabil așa că își pregăti cuibarul fără nicio greutate.

Când ieşi afară, domnul cu mustăți roşcate stătea pe un buştean si citea ziarul sau cel puțin îl tinea deschis, căci de uitat se uită pe deasupra lui.

Era atât de amabil, încât aproape că îi păru rău s-o lase pe Jemima să se ducă acasă peste noapte. Îi făgădui că va avea mare grijă de cuibar până când se va întoarce ea în ziua următoare. Îi spuse că îi plăceau foarte mult ouăle de rață și că e mândru să aibă un cuibar atât de frumos în propriul şopron.

Rața Jemima trecea pe acolo în fiecare după-amiază. Făcuse nouă ouă. Erau albe spre verzui și foarte mari. Domnul cel şiret le admira nespus. Prinsese obiceiul de a le întoarce pe toate părțile şi de a le număra atunci când Jemima era plecată.

În cele din urmă, Jemima îi spuse că va începe să clocească chiar de a doua zi:

— Și voi aduce cu mine un sac de porumb, ca să nu fie nevoie să mă scol de pe ouă până când nu vor iesi puișorii, altminteri ar putea să răcească, spuse grijulie Jemima.

— Doamnă, vă rog să nu vă deranjați cu sacul acela. Vă voi pune chiar eu la dispoziție ovăz.

Însă înainte să vă dedați la minuțioasa sarcină a clocitului, doresc să vă ofer o desfătare. Haideți să dăm un ospăţ în cinstea noastră! Aș putea doar să te rog să culegi niște ierburi din grădina fermei ca să facem o omletă gustoasă? Salvie, cimbrişor şi mentă, două cepe şi nişte pătrunjel. Eu voi aduce untura pentru umplutură, adică pentru omletă, spuse domnul cel amabil, cu mustăţi roşcate.

Rata Jemima era cam prostuță. Nici atunci când s-a pomenit de salvie şi de ceapă nu i-a trezit vreo suspiciune. Se duse în grădină şi îi dădu ocol, culegând mănunchiuri din toate soiurile de ierburi care se folosesc de obicei la împănatul rațelor fripte. Merse lipa-lipa până în bucătărie de unde luă două cepe dintr-un coş. Când să iasă pe ușă, câinele Kep îi tăie calea:

— Ce faci cu cepele alea? Pe unde umbli tu în fiecare după-amiază, rațo Jemima?

Jemima îi purta câinelui un respect deosebit, așa că ii povesti totul din fir-a-păr. Câinele, inteligent fiind, ascultă cu capul plecat într-o parte.

Mârâi când rața i-l descrise pe domnul cel amabil cu mustăţi roşcate. Îi puse mai multe întrebări despre pădure şi despre locul precis în care se aflau casa și șopronul.

Apoi plecă, mergând cu pas iute spre sat. Voia sa vadă pe cei doi căței de vânătoare care ieşiseră la plimebare cu măcelarul.

Rața Jemima traversa acum poteca din pădure pentru ultimă oară. Era o după-amiază senină.

Căra din greu la traistele pline cu ierburi și cu cele două cepe.

Zbură pe deasupra pădurii și poposi chiar în dreptul casei acelui domn amabil, cu coada lungă şi stufoasă.
Îl găsi șezând pe buştean. Adulmeca aerul și se tot uita nerăbdător înspre pădure. Când o văzu pe Jemima sări în sus numaidecât.

— Vino înăuntru de îndată ce te-ai uitat la ouă. Dă-mi ierburile pentru omletă! Nu zăbovi!

Se cam răstise la ea. Rața Jemima nu-l mai auzise niciodată vorbind așa. Era surprinsă și nu se simțea prea în largul ei.

După ce intră înăuntru, auzi un tropăit în spatele şopronului. Văzu un bot negru adulmecând pe sub uşă după care a fost zăvorâtă. Jemima se neliniști.

Un moment mai târziu răsunară tot felul de sunete care mai de care mai înfricoşătoare: lătrături, urlete, mârâieli şi zbierete, schelălăieli şi gemete. Iar domnul cel şiret şi mustăcios dispăru fără urmă.
Kep descuie uşa sopronului, eliberând-o pe rața Jemima.
Din nefericire, câinii de vânătoa re se repeziră înăuntru și înfășcară toate ouăle înainte ca să poată fi opriţi. Kep fusese muşcat de o ureche, iar ceilalți doi şchiopătau.

Rața Jemima fu însoțită acasă în lacrimi din pricina ouălor.
Mai făcu câteva prin iunie, însă de data aceasta ia fost îngăduit să şi le clocească singură. Dar numai patru pui ieșiră din găoace.
Jemima spuse că era din cauza emoțiilor, însă nu a fost niciodată o clocitoare prea iscusită.

Sfârşit

Gran Hotel

22 sept.

Evenimentele au loc în 1905. Julio Olmedo (Yon González), un tânăr de origini umile, ajunge la idilicul Gran Hotel, situat la periferia unui oraș numit Cantaloa, pentru a o vizita pe sora sa Cristina care lucrează acolo ca manager.  Acolo, Julio va descoperi că nimeni nu a auzit de ea de mai bine de o lună (după ce a fost dată afară din hotel pentru presupusul jaf al unui client).  Julio decide să rămână ca ospătar și să investigheze dispariția ei.  În acest fel, va cunoaște personalul și va stabili o relație cu Alicia Alarcón (Amaia Salamanca), una dintre fiicele Doamnei Teresa, proprietara hotelului.  Alicia îl va ajuta în investigațiile sale împreună cu Andrés, un umil chelner care este fiul guvernantei hotelului (Concha Velasco) cu care își stabilește o mare prietenie.  Între Julio și Alicia se naște ceva mai mult decât prietenia, dar diferența de clase va pune multe obstacole în relația lor.  Împreună vor descoperi minciuni și secrete bine păstrate între zidurile Marelui Hotel.

Mi-a plăcut serialul, actorii sunt desăvârșiți , dar aș fi scos măcar 15 episoade din schemă.

Parfumul dulce al verii – Mary Ellen Taylor

22 sept.

Tulburată în urma morții tatălui ei, a unei căsnicii eșuate și a câtorva pierderi de sarcină, Libby McKenzie se simte cu desăvârșire însingurată. Deși noua ei ocupație, aceea de fotograf de nunți, îi oferă doar un simulacru de țel în viață, aceasta înseamnă, totuși, o distragere de la profunda ei durere. Atunci când e solicitată să fotografieze o nuntă care are loc la Woodmont, o moșie cu valoare istorică, Libby face cunoștință cu proprietara acesteia, Elaine Grant. În dorința de a deschide Woodmont pentru public, Elaine l-a angajat pe tânărul Colton Reese, rămas văduv de curând, ca să ajute la munca de restaurare necesară. Tot Elaine este cea care o roagă pe Libby să fotografieze întregul proces. Libby e atrasă îndată de vechea seră înconjurată de vrejuri de caprifoi. În timp ce stabilește noi relații și explorează sera năpădită de vegetație de la Woodmont, Libby găsește înlăuntrul ei tăria de a cerceta actele rămase în biroul răposatului ei tată. Astfel, ea descoperă o scrisoare ce schimbă tot ceea ce a știut până acum despre părinții ei, despre ea însăși și despre Woodmont. Ascunse sub vrejurile care au năpădit vechea seră, secretele mai multor generații o așteaptă pe Libby să culeagă fructele răsărite din semințele plantate cu multă vreme în urmă.

Mi-a plăcut această carte, legătura dintre trecut și prezent, dar autoarea a fost superficială în descrierea relațiilor de dragoste dintre protagoniști.

Bineînțeles mi-aș dori să trăiesc într-un loc precum conacul Woodmont.

Fragment: