Septembrie
In noapte copacii par stele de-argint,
Iar florile parca se pierd in uitare.
Pe drum se aude doar fosnet de frunze-
Un sunet ce vine si apoi dispare.
Septembrie soseste cu vise desarte
Si ganduri uitate in infinit.
Aud cum in zare vantul ma cheama
Si iata ca toamna din nou a venit.
Luna imi pare un fir de argint
Ce doruri imprastie-n cale.
Simt cum in loc timpul s-a oprit
Si orice secunda dispare.
Inima-mi este un ocean ratacit,
Iar zambetul o imensa mare.
Septembrie repede iar a sosit,
Croind printre suflete cale
Octombrie
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Noiembrie
Si-a scuturat caisul
Tezaurul de soapte,
Batuti cu aur, prunii
Si ei au risipit –
Vuind din miaza-noapte.
Si-n urma lui, livada
Se umple de argint,
Caci bruma se asterne
Pe sufletul livezii,
Pe rasuflarea ierbii
Si-a blandelor fantani,
Iar pomii stau si-asculta
In poalele amiezii
Cum nucul spune snoave
Si basme din batrani.
Lasă un răspuns