Poezii de vara

2 iul.
Cine poate sti – Ana Blandiana
                       De unde vine vara
                        Şi încotro se duce
                        Cântând
                        Caravana ei verde şi aurie?
                        Unii zic c-ar veni
                        Din pământ,
                        Că-şi trage povara,
                        Fierbinte şi dulce,
                        Din bostănărie,
                        Că se naşte în pepenii verzi,
                        În miezul lor
                        Strălucitor
                        Ca un palat
                        Luminat
                        De rubine,
                        Cu pereţi
                        De porfir şi nestemate
                        Şi cu pardoseala purpurie.
                        Tot ce se poate,
                        Dar mie
                        Mi-a spus o fetiţă cuminte
                        Că-şi aduce aminte
                        Cum vara vine din copilărie,
                        Şi cum,
                        În miros de lapte, de fân şi de fum,
                        Alunecă de-aici,
                        Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici,
                        Înspre bunici.

 

Concertul in lunca – Vasile Alecsandri

                       În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună,
                        Floarea oaspeţilor luncii cu grăbire se adună,
                        Ca s-asculte-o cântăreaţă revenită-n primăvară
                        Din străinătatea neagră, unde-i viaţa mult amară.
 
                        Roi de flăcări uşurele, lucioli scânteitoare
                        Trec în aer, stau lipite, de luminărele-n floare
                        Răspândind prin crengi, prin tufe o văpaie albăstrie
                        Ce măreşte-n mezul nopţii dalba luncii feerie.
 
                        Iată, vin pe rând, păreche, şi pătrund cole-n poiană
                        Bujorelul vioi, rumen, cu năltuţa odoleană,
                        Frăţiori şi romăniţe care se aţin la drumuri,
                        Clopoţei şi măzărele, îmbătate de parfumuri.
 
                        Iată frageda sulcină, stelişoare, blânde nalbe,
                        Urmărind pe busuiocul iubitor de sânuri albe.
                        Dediţei şi garofiţe, pârguite-n foc de soare,
                        Toporaşi ce se închină gingaşelor lăcrimioare.
 
                        Vine cimbrul de la câmpuri cu fetica de la vie,
                        Nufărul din baltă vine întristat, fără soţie,
                        Şi cât el apare galben, oacheşele viorele
                        Se retrag de el departe, râzând vesel între ele.
 
                        În poiană mai vin încă elegante floricele,
                        Unele-n condurii doamnei şi-n rochiţi de rândunele,
                        Altele purtând în frunte, înşirate pe o rază,
                        Picături de rouă dulce care-n umbră scânteiază.
 
                        Ele merg, s-adună-n grupe, se feresc de buruiene
                        Şi privesc sosind prin aer zburători cu mândre pene,
                        Dumbrăvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matasă,
                        Ciocârlii, oaspeţi de soare, rândunele,-oaspeţi de casă.
 
                        Mierle vii şuierătoare, cucul plin de îngâmfare,
                        Gaiţa ce imitează orice sunete bizare,
                        Stigleţi, presuri, macalendri ce prin tufe se alungă
                        Şi duioase turturele cu dor lung, cu jale lungă.
 
                        Iată, vin şi gândăceii în hlamide smălţuite;
                        Iată grieri, iată fluturi cu-aripioare pudruite,
                        Şi culbeci care fac coarne purtându-şi casa-n-spinare…
                        La ivirea lor poiana clocoteşte-n hohot mare.
 
                        Iată-n urmă şi albine aducând în gură miere…
                        Zburătorii gustă-n grabă dulcele rod cu plăcere,
                        Apoi sorb limpidea rouă din a florilor potire,
                        Şoptind florilor în taină blânde şoapte de iubire.
 
                        Dar, tăcere!… Sus pe-un frasin un lin freamăt se aude!…
                        Toţi rămân în aşteptare. Cântăreaţa-ncet prelude.
                        Vântul tace, frunza deasă stă în aer neclintită…
                        Sub o pânză de lumină lunca pare adormită.
 
                        În a nopţii liniştire o divină melodie
                        Ca suflarea unui geniu pintre frunze-alin adie,
                        Şi tot creşte mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă,
                        Pân’ ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă.
 
                        Gânditoare şi tăcută luna-n cale-i se opreşte,
                        Sufletul cu voluptate în estaz adânc pluteşte,
                        Şi se pare că s-aude prin a raiului cântare
                        Pe-ale îngerilor harpe lunecând mărgăritare.
 
                        E privighetoarea dulce care spune cu uimire
                        Tainele inimii sale, visul ei de fericire…
                        Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cântic fără nume…
                        Macul singur, roş la faţă, doarme, dus pe ceea lume!

 

Zi de vara – George Toparceanu

                       Linişte. Căldură. Soare.
                        Sălciile plângătoare
                        Stau în aer, dormitând.
                        Un viţel în râu s-adapă
                        Şi-o femeie, lângă apă,
                        Spală rufele, cântând.
 
                        Şi din vale abia vine
                        Murmur slab, ca de albine,
                        Somnoros şi uniform:
                        Râul, strălucind în soare,
                        Ceartă sălciile, care
                        Toată ziulica dorm.
 
                        Sub o salcie bătrână
                        Şi cu-o carte groasă-n mână
                        Care-mi ţine de urât,
                        M-am culcat în fân pe spate, –
                        Somnul lin, pe nechemate,
                        A venit numaidecât.
 
                        Cântec, murmur, adiere
                        De zefir în frunze piere
                        Şi rămâne doar un glas
                        Care umple valea-ngustă.
                        Ia te uită, o lăcustă
                        Mi-a sărit tocmai pe nas!

 

Vara – Otilia Cazimir

                       Apune soarele-n văpăi
                        Şi înserarea, ca un val,
                        Pe subt răchiţile din deal
                        Se lasă-n linişte pe văi.
                        Coboară-ncovoiat la pod
                        Un biet pescar, de pe Siret,
                        Şi-n umbra sură pier încet
                        Pescar, şi apă, şi năvod.
                        De jos, din ceaţa de pe prund,
                        Doi pescăruşi au apărut
                        Şi-n zbor îngemănat şi mut
                        Se duc spre bălţile din fund.
 
                        Închid pleoapele s-ascult…
                        De pacea largă legănat
                        Mi-adoarme sufletu-mpăcat.
                        Ca un copil ce-a plâns prea mult.
             

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: