Invidie

18 feb.


„Tocmai scosese valiza de sub pat ca sa inceapa sa-si
faca bagajul cind suna telefonul. Se astepta sa fie scriitorul.
Probabil ca inventase niste motive foarte serioase pentru
care-i era incomod sau imposibil s-o intilneasca a doua zi.
Adunindu-si puterile pentru a infrunta o rafala de
scuze, raspunse cu voiosie:
– Alo.
Spre surprinderea ei, un barbat cu un puternic accent
de Brooklyn ceru sa vorbeasca cu Noah.
– Imi pare rau, nu-i acasa.
– Pai, tre’ sa stiu ce sa fac cu cheia asta.
– Cheia?
– Vezi mata, noi nu sunam la clienti dupa program.
Numa’ ca, vezi mata, domnu’ Reed mi-a mai dat douaj’ de
parai sa i-o aduc in seara asta. Esti nevasta lui sau cine?
– Esti sigur ca-l cauti pe Noah Reed?
– Nu face el afaceri cu carti?
– Da, e sotul meu.
– Pai, mi-a dat adresa asta din Chelsea, zicea…
– Ce adresa?
Ii recita o adresa de pe West Twenty-second Street.
– Apartamentu’ trei B. M-a pus sa-i schimb broasca
ieri, pa motiv ca mutase deja niste lucruri acolo si nu voia
sa aiba si altii cheile vechi, pricepi? Numai ca io n-am adus
inc-o cheie ieri si el zicea ca-i mai trebuie cel putin inca
una. Asa ca i-am zis c-o s-o aiba in seara asta. Sint aici cu
cheia, da’ sefu’ a iesit in oras. A lasat un bilet la usa, zice
suna, da’ ce m-ajuta daca sun, nu? Nu ma-ncred in vecini
sa las cheia lu’ domnu’ Reed. Nu stii ce oameni sint, corect?
– Ce fel de lucruri?
– Cum?
– Ziceai ca au fost deja mutate niste lucruri in
apartament.
– Lucruri. Mobila. Ma-ntelegi, lucruri de-si pun
barosanii in casa. Covoare, picturi, prostii. Pot io sa-mi
permit asa lucruri? Las-o moarta. Io stiu ca-s gata sa-mi
iau picioarele la spinare si s-o tai spre casa, sa m-asez in
fotoliu pa motiv ca-i meci cu Mets. Numa’ ca nu vreau
sa-l supar pe domnu’ Reed, imi mai da douaj’ de…
– Parai. Eu o sa-ti mai dau douazeci daca ma astepti
acolo. Vin in cincisprezece minute.
Maris parasi cladirea si strabatu in goana distanta pina
la statia de metrou de la intersectia lui Seventy-second
Street cu Broadway. Cu un taxi ar fi ajuns mai greu in
centra. Dorea sa vada cit mai repede lucrurile frumoase
pe care Noah le mutase intr-un apartament din Chelsea
despre care ea nu stia nimic. Dorea sa afle cit mai repede
pentru ce avea el nevoie de inca un apartament. Si mai
voia sa stie pentru cine facuse o cheie in plus.
Iedera acoperise caramizile vechi, conferind caldura
si farmec fatadei cladirii. Plantele infloreau in cutiile de la
ferestre, de fiecare parte a verandei inguste, despartita de
trotuar prin opt trepte. Blocul era aliniat linga alte cladiri
asemanatoare ce fusesera pitoresc renovate de catre edili,
in incercarea de a crea o impresie de coerenta arhitectonica
si de a recupera spiritul mai cordial, mai blind al New
York-ului de altadata.
Usa de la intrare, din sticla cu plumb, era descuiata.

Lacatusul o astepta pe Maris in hol. Omul reusise, nu se
stie cum, sa-si traga fermoarul salopetei de parasutist peste
o burta care avansa cu vreo saizeci de centimetri in fata
pieptului.
– Cine ti-a deschis usa? intreba ea dupa ce se prezenta.
– Nu-s degeaba lacatus, zise el pufuind. Numa’ ca, sa
fiu sincer, nu era incuiata. Era prea cald s-astept afara.
Naduseam ca un porc.
Aerul conditionat ii racori si ei pielea umezita,
transpiratie pe care o puse pe seama aglomeratiei din
metrou. Statiile erau faimoase pentru curentul si frigul
din timpul ienii si lipsa completa de aer in lunile de
vara. Dar ea mai transpira si fiindca o nelinistea ce avea
sa gaseasca la etajul trei, in apartamentul B.
– Ai de gind sa-mi platesti sau cum?
Ea il privi nedumerita, apoi isi aminti de cei douazeci
de dolari promiti. Dupa ce i-i dadu, ii ceru cheia.
– Mai intii tre’ s-o verific, ii zise el. Sa faci chei nu-i
asa usor cum crede lumea. Nu las niciodata cheia la un
client pana nu ma conving io ca-i buna.
– Foarte bine.
– Nu-i lift. Tre’ sa urcam pa scari.
Ea ii facu semn omului s-o ia inainte.
– De ce nu urci dumneata sa probezi cheia, si sa o lasi
in apartament? Usa nu se inchide in urma dumitale cind
pleci?
– Nu si broasca de la clanta. In plus, asta mi-ar mai
lipsi, zise el, vorbindu-i peste umar in timp ce strabateau
palierul etajului doi. Daca lipseste ceva din casa, io sint
primu’ acuzat de furt.
– Ma indoiesc.
– Nu-mi asum io riscu’ sa intru in apartamentu’ omului
cand nu-i acasa. Las-o balta.
Pufnea si gifaia cind ajunsera la etajul trei.
Apropiindu-se de usa, lacatusul scoase cheia din buzunarul
salopetei si-o vari in broasca.
– Parfect, spuse el si deschise usa. Apoi se dadu la o
parte si-i facu semn lui Maris sa intre. Intrerupatoru’ e
acolo, pa dreapta.
Ea bajbai dupa el si-l apasa.
– Surpriza!
Strigatul provenea de la vreo cincizeci de oameni, iar
ea ii recunoscu pe toti. Ramase cu gura cascata ca la
dentist. Duse mana la inima, care de-abia mai batea. Toata
lumea se amuza de expresia ei uluita.
Noah se desprinse dintre ceilalti si veni spre ea, cu
gura pina la urechi. O imbratisa cu putere, apoi o saruta
zgomotos pe gura.
– La multi ani, iubito.”

extras din : Envy – Sandra Brown

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: