Chemarea ingerului – Guillaume Musso

19 feb.

​ 
New York, aeroportul Kennedy. In sala de asteptari aglomerata, un barbat si o femeie se ciocnesc, isi cer scuze, apoi fiecare isi vede de drumul lui. Madeline si Jonathan nu se mai intalnisera niciodata si n-ar fi trebuit sa se revada. Dar, ajunsi la destinatiile lor, descopera ca au incurcat telefoanele mobile. Cand isi dau seama de greseala, sunt despartiti de zece mii de kilometri: ea are o florarie la Paris, el, se ocupa de un mic restaurant la San Francisco. Invinsi de curiozitate, fiecare cerceteaza continutul telefonului celuilalt. O dubla indiscretie si o revelatie: vietile lor sunt legate printr-un secret pe care-l credeau ingropat pentru totdeauna… Imbinand in mod fericit o comedie romantica si un thriller captivant, Guillaume Musso construieste in Chemarea ingerului o intriga care te va tine cu sufletul la gura si niste personaje de-a dreptul fermecatoare.

Data aparitiei:2012

Numar pagini: 336

„Madeline şi Jonathan se ciocniră în plin. Ceainic, măr, sandviş, sticlă de  Coca-Cola, pahar de vin: toate zburară şi căzură pe jos. Speriat, Charly dădu şi el drumul tăvii însuşi şi începu să plângă.

 Ce tâmpită! se enervă Jonathan, ridicându-se cu greutate. 

— Nu poţi să te uiţi pe unde mergi? ţipă el. 

Ce imbecil! se gândi iritată Madeline, dezmeticindu-se. 

— Ah! Te pomeneşti c-o fi fost greşeala mea! Ce tupeu! îl înfruntă ea înainte de a-şi recupera de pe jos telefonul, geanta şi cheile. Jonathan se aplecă spre fiul lui pentru a-l linişti, adunând de pe jos sandvişul protejat de un ambalaj de plastic, ca şi sticla de apă şi telefonul lui mobil. 

— Văzusem primul masa! se indignă el. Eram practic aşezaţi, când ai năvălit ca o avalanşă, fără ca măcar să… 

— Glumeşti? Eu am pus ochii pe masa asta cu mult înaintea voastră! Furia tinerei femei scotea la iveală un accent englezesc până atunci imperceptibil. 

— Oricum ar fi, tu eşti singură, în timp ce eu am un copil cu mine! 

— Frumoasă scuză! Faptul că ai un plod nu-ţi dă dreptul să intri-n mine şi să-mi distrugi cămaşa! zise ea furioasă, descoperind pata de vin care-i murdărea bluza petrecută. 

Consternat, Jonathan clătină din cap şi-şi dădu ochii peste cap. Deschise gura ca să protesteze, dar Madeline îl luă repede: 

— Şi, mai întâi de toate, nu sunt singură! îl asigură ea, zărindu-l pe Raphael. Jonathan ridică din umeri şi îl luă pe Charly de mână. 

— Vino, o să mergem în altă parte! Ce idioată… zise el, părăsind restaurantul.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: