To die for – Linda Howard

2 aug.

„— Pot  să  stau  în  cap  şi  sprijinită  într-o  singură  mînă, am  spus  cu  puţină  lăudăroşenie  în  glas. 

— Chiar  aşa? S-a  întors  de  la  aragaz  şi  s-a  uitat  la  mîna  mea  rănită, înfăşurată  în  hamacul  din  şalul  albastru. 

— Acum  nu  poţi. 

— Probabil  că  pot,  pentru  că  mă  sprijin  pe  mîna dreaptă,  fiindcă  e  mai  puternică  şi  sînt  dreptace.  îmi  duc mereu  stînga  la  spate  oricum,  ca  să  nu  o  flutur  şi  să-mi stric  echilibrul. Partea  bună  a  conversaţiei  a  fost  că,  pînă  cînd cotletele  de  porc,  fasolea  verde,  piureul  şi  biscuiţii  au fost gata,  amîndouă  abia  aşteptam  să  vedem  dacă  pot  să stau  în  cap.  Doamna  Bloodsworth  tot  spunea  că  nu,  n-ar trebui  să  risc  să-mi  fac  şi  mai  mult  rău,  pentru  că  braţul abia  îmi  fusese  cusut  şi  pierdusem  sînge,  lucruri  de  genul ăsta,  dar  eu  i-am  atras  atenţia  că,  atunci  cînd  stăteam  în cap,  tot  sîngele  pe  care-l  mai  aveam  s-ar  fi  grăbit  la  cap, deci  nu  exista  riscul  să  leşin. 

— Dar eşti  slăbită. 

— Nu  mă  simt  slăbită.  Am  fost  aseară  mai  mult  şi foarte  puţin  de  dimineaţă,  dar  acum  mă  simt  bine. Ca  să-i  dovedesc,  bineînţeles,  a  trebuit  să  stau  în cap.  Ea  s-a  tot  agitat  în  jurul  meu,  de  parcă  ar  fi  vrut  să mă  oprească,  deşi  n-ar  fi  ştiut  cum,  dar  îmi  dădeam seama  că,  în  acelaşi  timp,  era  tare  curioasă.  Am  scos împreună  şalul  care-mi  susţinea  braţul  stîng  şi,  cu  toate că  puteam  să-mi  mişc  puţin  braţul,  încă  nu  aveam  prea multă  libertate  de  mişcare,  aşa  că  l-a  mutat  ea  pentru mine  şi  mi  l-a  dus  la  spate.  După  aceea,  într-o  sclipire  degeniu,  mi-a  legat  şalul  în  jurul  şoldurilor  şi  pe  deasupra braţului,  ca  să-l  ţină  pe  loc.  Am  mers  în  cealaltă  parte  a mesei,  la  distanţă  de  aragaz,  sub  arcada  mare  care ducea  în  salonul  de  mese,  unde  era  destul  loc.  M-am aplecat,  am  pus  mîna  pe  podea,  cu  cotul  lipit  de genunchiul  drept,  mi-am  lăsat  greutatea  pe  braţ  şi  am început  să  mă  mişc  încet,  ridicîndu-mi  picioarele  de  pe podea. Aşadar,  asta  a  văzut  Wyatt  cînd  a  intrat  pe  uşa  din spate.  Fuseserăm  atît  de  atente  la  ce  făceam  încît  nu  am auzit  maşina  intrînd  pe  alee. 

— Sfinte  Sisoie!  a  exclamat  el,  cuvintele  explodînd  şi făcîndu-ne  şi  pe  mine,  şi  pe  mama  lui  să  tresărim  de  un cot. Nu  era  un  lucru  bun,  fiindcă  mi-am  pierdut  echilibrul. Am  început  să  cad,  doamna  Bloodsworth  a  întins  mîna să  mă  prindă,  iar  Wyatt  a  sărit  peste  masă.  Cumva,  el mi-a  prins  picioarele  şi  nu  m-a  lăsat  să  cad,  apoi  m-a prins  de  mijloc  cu  mîna  lui  puternică  şi  m-a  răsucit  cu capul  în  sus,  cu  blîndeţe. Vorbele,  însă,  nu  i-au  fost  la  fel: 

— Ce  dracu’  crezi  că  faci?  a  mugit  la  mine,  negru  la faţă  de  supărare. După  aceea  s-a  întors  spre  doamna  Bloodsworth: 

— Mamă,  tu  trebuia  s-o  opreşti  să  facă  prostii,  nu  să o  ajuţi. 

— îi  arătam  doar…  am  început  eu. 

— Am  văzut  ce  făceai  „doar”!  Pentru  Dumnezeu, Blair,  ai  fost  împuşcată  nu  mai  departe  de  acum  o  zi!  Ai pierdut  mult  sînge.  Spune-mi  cum,  în  condiţiile  astea,  e rezonabil,  chiar  şi  pe  departe,  să  stai  în  cap? 

— Dat  fiind  că  am  făcut-o,  aş  spune  că  este  în  zona de  posibil.  Dacă  nu  m-ai  fi  speriat  tu,  n-aş  fi  păţit  nimic.Vorbisem  pe  un  ton  remarcabil  de  liniştit,  pentru  că  îl speriasem.  înţelegeam.  L-am  bătut  prieteneşte  pe  braţ. 

— Totul  e  în  regulă.  Ce-ar  fi  să  te  aşezi,  iar  eu  o  să-ţi aduc  ceva  de  băut.  Vrei  un  ceai  cu  gheaţă?  Nişte  lapte? — O să fie  bine,  a spus  şi  mama  lui  pe  un ton  liniştitor. Ştiu  că  te-ai  speriat,  dar  zău,  aveam  totul  sub  control. — Sub  control?  Ea…  Tu… S-a  oprit  din  vorbit  şi  a  clătinat  din  cap. 

— Nu  e  mai  în  siguranţă  aici  decît  ar  fi  acasă.  Gîtul rupt  e  la  fel  de  letal  ca  şi  un  glonţ  bine  ţintit.  Asta  este. Sînt  nevoit  să  o  leg  cu  cătuşele  de  măsuţa  din  baie  şi  să o  las  la  mine  acasă  toată  ziua.”

Aceasta carte are tot ce ne putem dori: umor, o eroina frumoasa si aiurita, un tip dur si totusi romantic, si suspans.

Mi-a placut, dar eu oricum o iubesc pe autoare de cand am citit Căutări disperate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: