Fata dinainte – J. P. Delaney

22 aug.

Vă rog să faceți o listă cu toate bunurile pe care le considerați esențiale pentru viața dumneavoastră.

 

Cererea pare ciudată, chiar indiscretă, iar pentru cele două femei care răspund, consecințele sunt devastatoare.

 

EMMA
Traumatizată de o spargere la vechea locuință, Emma își dorește un loc nou în care să trăiască. Dar nici unul dintre apartamentele pe care le vizionează nu este sigur sau la un preț accesibil. Până la One Folgate Street. Casa e o capodoperă arhitecturală: design minimalist din piatră de culoare deschisă, sticlă și tavane înalte. Dar există anumite reguli. Arhitectul enigmatic care a proiectat casa păstrează un control total asupra ei: fără cărți, fără perne aruncate, fără fotografii sau obiecte personale de orice fel. Spațiul e destinat să-l transforme pe cel care-l ocupă – și asta se și întâmplă.

 

JANE
După o tragedie personală, Jane simte nevoia unui nou început. Atunci când găsește One Folgate Street, ea este atrasă instantaneu de casă – și de creatorul ei rezervat, dar seducător. Curând după ce se mută, Jane află despre moartea prematură a chiriașei anterioare, o femeie care îi seamănă, ca vârstă și ca înfățișare. În timp ce încearcă să separe adevărul de minciună, Jane urmează fără să știe aceleași tipare, face aceleași alegeri, întâlnește aceleași persoane și trece prin aceeași teroare ca fata dinainte.

 Fragment:

„​Și  sunt  sinceră.  Sunt  prea  multe  lucruri  pe  care  nu  i  le-am  spus  niciodată, prea  multe  lucruri  pe  care  le-am  ținut  închise  în  mintea  mea.  Poate  că,  dacă stăteam  mai  mult  de  vorbă  când  eram  împreună,  nu  ne-am  fi  despărțitniciodată.  Era  o  parte  din  mine  care  voia  mereu  să-l  lovească  pe  Simon  sau să-l  îndepărteze  și  acum  nu  mai  simt  asta.  Acum  sunt  doar  recunoscătoare că există  cineva care nu  mă judecă.

— Pot  să  rămân,  dacă  vrei,  zice  el  încet.  Dacă  așa  te-ai  simți  mai  în siguranță.  Dacă  apare  nenorocitul  ăla  de  Deon  sau  oricine  altcineva,  pot  să am eu grijă de el.

— Știu  că  poți,  zic  eu,  dar,  sincer,  nu  e  nevoie.  Casa  asta  e  ca  o  fortăreață. În plus,  hai să  o luăm încet,  bine? 

— Bine, zice  el. Se  apleacă  și  mă  sărută  cam  formal  pe  obraz.  Apoi  mă  strânge  în  brațe. Îmbrățișarea  e plăcută. 

După ce  pleacă,  e din  nou liniște  în  casă.  I-am promis că  o să  mănânc ceva. Umplu  o  cratiță  cu  apă  să-mi  fierb  un  ou  și  îmi  trec  mâna  pe  deasupra aragazului. Nu se întâmplă nimic. Dau  iar  din  mână.  Același  rezultat.  Mă  uit  sub  blat,  să  văd  dacă  ceva împiedică  funcționarea  senzorilor  de mișcare,  dar nu e nimic. Simon  ar  ști  cum  să  îl  repare  și  aproape  că  întind  mâna  după  telefon  să-l chem  înapoi.  Apoi  mă  opresc.  Comportamentul  ăsta  de  femeie  fragilă  care depinde  de  bărbați  ca  să-i  rezolve  problemele  e  unul  dintre  motivele  pentru care am ajuns în  încurcătura asta. Am  vreo  două  mere  în  frigider,  așa  că,  în  loc  de  asta,  iau  unul  din  ele. Tocmai  mușc  din  el  când  simt  miros  de  gaz.  Chiar  dacă  aragazul  nu  s-a aprins,  instalația  de  gaz  clar  funcționează,  iar  acum  își  revarsă  vaporii explozivi în  casă.  Dau disperată  din  mâini deasupra hiatului,  în  încercarea  de a  o  opri.  Deodată,  se  produce  un  clic  și  în  aer  izbucnește  o  minge  de  flăcări albastre  și  galbene,  care  îmi  cuprind  brațul.  Scap  mărul.  Urmează  un moment  de  șoc,  fără  durere,  dar  știu  că  va  veni  și  aceasta.  Îmi  pun  repede brațul  sub  robinetul  de  apă  rece.  Nu  curge  nimic.  Fug  sus  în  baie.  Acolo, slavă  Domnului,  apa  curge  rece  pe  pielea  mea  încinsă.  O  las  să  curgă  câteva minute,  apoi  îmi  examinez  brațul.  Mă  doare  și  e  roșu,  dar  nu  s-au  format bășici pe  piele. Nu-mi  imaginez  asta.  Nu  se  poate.  E  ca  și  cum  casa  nu  voia  ca  Simon  să vină pe aici  să  stăm de vorbă și  acum  mă pedepsește. E  o  fortăreață,  i-am  spus  lui  Simon.  Ce  se  întâmplă  însă  dacă  chiar  casa hotărăște  să nu mă apere? Cât  de sigură e,  până la  urmă? Brusc, mi-e frică. Mă  duc  în  dulapul  menajerei  și  închid  ușa  după  mine.  Aș  putea  să  mă baricadez  aici  dacă  e  nevoie,  cu  mopurile  și  măturile  proptite  în  ușă,  ca  să  o țină  închisă;  din  afară,  nici  nu  ai  ști  că  sunt  aici.  E  înghesuit,  plin  de  cutii  și echipament,  dar am nevoie de un loc sigur  și ăsta o să  fie.”

Unul dintre cele mai bune romane citite anul acesta. 

Cartea aceasta dar si Se numea Sarah m-au facut sa ma gandesc ce s-a intamplat inainte in casa in care locuim, ce intamplari ascunde, ce secrete, ce fel de persoane au trait aici.

In acest roman vina sare de la unul la altul ca o minge de ping pong, si te tine in priza pana la ultima pagina.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: