Fericirea imi scapă printre degete – Agnes Martin Lugand

1 nov.

Inca din copilarie, Iris a fost pasionata sa creeze haine, sa le dea viata prin magia cusutului – nimic nu o poate face mai fericita. Dar parintii ei nu i-au impartasit ambitia de a deveni creatoare de moda, pe care o considerau doar un capriciu. Iar Iris cu durere in suflet, s-a resemnat.

Astazi, tanara se sufoca intr-un orasel de provincie, sotul o neglijeaza, iar viata pare sa i se fi oprit in loc. Dar dezvaluirea unui cumplit secret de familie o indeamna pe Iris sa-si ia viata in maini. Nu renunta la pasiunea ei si se inscrie la o scoala de haute couture din Paris, unde o intalneste pe Marthe, muza si mentor, tulburatoare si autoritara… 

Fragment:

„Distanţa până la mine acasă se micşora. Mergeam umăr lângă umăr. Trebuia să fac eforturi din ce în ce mai mari să nu plâng. Aş fi vrut să-i spun atâtea lucruri. Aş fi vrut să ştie ce trezea în mine, chiar dacă nu aveam acest drept. Aş fi vrut să-i spun să nu mă uite. Gabriel a rupt primul tăcerea.— O să mă plictisesc de-acum serile.— Oh, te cunosc, îţi vei găsi repede altă ocupaţie. Nu-mi fac griji pentru tine.Mi-1 închipuiam deja făcând noi cuceriri.— Nu poţi să fii cuminte, chiar tu o spui, am adăugat privindu-1.— Cu tine, era bine să fiu neascultător.Mi-a făcut cu ochiul.— Mi-am jucat rolul de cavaler curtenitor…Ajunseserăm. Deja. în faţa uşii principale. Faţă înfaţă. Gabriel mi-a zâmbit, eu nu mai aveam putere s-o fac.— Nu te voi revedea prea curând, a zis.Am dat din cap. El nu mai zâmbea, nu mai râdea.— Iris, eu…Şi-a trecut mâna prin păr.— Ai să-mi lipseşti, l-am întrerupt. Mai mult decât îţi închipui.Ceva mai puternic decât mine m-a făcut să mă arunc în braţele lui. M-am cuibărit la pieptul lui, lipită de el, de pielea lui. M-a strâns cu putere şi şi-a ascuns faţa în părul meu.— Nu pot să te las, i-am şoptit.— Ştiu…S-a îndreptat de spate şi m-am desprins de el. Mi-a luat faţa în mâini. O strângere delicată. I le-am cuprins cu mâinile mele şi le-am mângâiat. Cu degetul mare, mi-a şters lacrimile trădătoare, care curgeau fără să le pot opri, şi a suflat uşor peste pielea mea ca să-mi dea părul la o parte. A zâmbit trist.— Ar fi fost bine, chiar foarte bine, mi-a spus.— Cred.A oftat şi m-a privit adânc.— Am reuşit să avem parte de multe clipe extraordinare, şi asta nu era prevăzut în program… dar ştim şi că este imposibil să continuăm. Tu ai viaţa ta, eu o am pe-a mea. Avem mai degrabă noroc amândoi, fiecare în felul său.M-a luat din nou în braţe. Mi-am cuibărit iarăşi faţa la pieptul lui, adulmecându-i gâtul, ca să mă impregnez de el, de parfumul lui.— Iris, trebuie să te întorci acasă, altfel n-o să reuşim.I-am dat drumul, iar el şi-a lipit fruntea de a mea.Ne-am privit în ochi. Respiraţia ni s-a accelerat. Gabriel şi-a pus câteva secunde buzele peste ale mele.M-am înfiorat din cap până-n picioare.— Doar îţi simt gustul buzelor.A luat-o de la început şi eu mi-am apăsat gura peste a lui. Pe urmă a pus capăt sărutului nostru cast.— întoarce-te la soţul tău.M-am smuls de lângă el.— Gabriel, eu…— Ssst…Am deschis uşa, i-am mai aruncat o privire şi am intrat. Când am rămas singură, m-am prăbuşit cu spatele lipit de uşă. Lăsasem o parte din mine pe trotuar. Uşa s-a zguduit. Cineva tocmai lovise în ea. Dumnezeule, fă-l să plece, mi-am zis, altfel nu voi rezista. După câteva clipe care mi s-au părut o eternitate, motocicleta a pornit. Gabriel a demarat în trombă.Au trecut cinci minute până când m-am îndreptat clătinându-mă spre lift. Eram copleşită de tristeţe, iar sentimentul de confuzie, de vinovăţie îmi dădea ameţeli. Inima mea avea să fie pentru totdeauna frântă în două. Iris a lui Pierre. Iris a lui Gabriel. Doi bărbaţi, două iubiri. I-aş fi râs în nas oricui mi-ar fi spus că nu poţi să iubeşti doi oameni în acelaşi timp. Ba da, era cât se poate de posibil. Doar că nu iubeşti în acelaşi fel. Cu Pierre, era o dragoste supusă rutinei, liniştitoare. Cu Gabriel, o dragoste explozivă, pe muchie de cuţit, o dragoste pe un tărâm necunoscut. Buzele lui nu-mi treziseră sentimentul de siguranţă pe care mi-1 ofereau buzele lui Pierre. Mă făcuseră să vibrez cum nu ştiam că este posibil şi abia le simţisem gustul.Odată ajunsă în garsoniera mea, mi-am aruncat pantofii şi m-am culcat fără să mă dezbrac. M-am ghemuit în pat. Aveam să plâng toată noaptea pentru iubirea meapierdută, iubirea mea imposibilă. Mâine, când aveam să mă trezesc, aveam să-l închid pe Gabriel în străfundul cel mai adânc al inimii mele. Aveam să păstrez cu grijă amintirea lui, a momentelor petrecute împreună. Ca pe o comoară.”

Aceasta poveste mi-a amintit de Petale in vant, cartea lui V. C. Andrews, Iris amintindu-mi de Katherine, si Marthe de madame Zolta.

Apoi m-a trimis la filmul cu Sarah Jessica Parker, Nu stiu cum reuseste.

Poate ca si Podurile din Madison Country  are o mica legatura cu Fericirea imi scapa printre degete.

Conexiuni.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: