Blue eyed devil – Lisa Kleypas

14 mai

El este Hardy Cates. Un milionar care și-a făcut mulți dușmani ca să poată ajunge în fruntea unei companii petroliere de top din Houston. Prin vene îi curge sînge fierbinte. Și se gîndește doar la răzbunare.
Ea este Haven Travis. în ciuda averii familiei, ea refuză să urmeze drumul ales de alții. Iar cînd se mărită cu un bărbat pe care familia ei nu-l acceptă, viața ei se înscrie pe o pantă periculoasă.
Au trecut doi ani. Haven s-a întors acasă. De data aceasta este hotărîtă să-și apere cu grijă inima. Iar Hardy Cates, dușman declarat al familiei sale, este ultima persoană pe care și-ar dori-o în pragul casei ei…ca să-i pună inima pe jar…

Fragment:

„Uşa s-a închis cu o pocnitură, iar eu am rămas culcată pe asfaltul încălzit de soare şi aburind chiar şi noaptea. În Texas, luna octombrie e fierbinte ca miezul verii. Greierii cântau, iar trilurile lor umpleau aerul. După multă vreme, m-am ridicat şi am scuipat un lichid sărat, apoi am încercat să-mi dau seama cât eram de rănită. Mă dureau stomacul, coastele, zona pelviană şi ceafa. Din gură îmi curgea sânge şi falca mă ustura, dar cel mai mult mi-era teamă ca nu cumva Nick să deschidă uşa şi să mă tragă înapoi înăuntru. Am încercat să gândesc, în ciuda durerii violente de cap, să-mi dau seama ce opţiuni aveam. Eram fără geantă, fără bani şi fără carnetul de conducere, fără telefon şi fără chei de la maşină, ba chiar şi desculţă. M-am uitat în jos, la picioarele mele goale, şi mi-a venit să râd, deşi mă durea gura umflată. Rahat! Nu era bine. Mi-a trecut prin cap că s-ar putea să fiu nevoită să aştept afară toată noaptea, precum o pisică aruncată de Nick în prag. De dimineaţă m-ar fi lăsat înăuntru, iar eu m-aş fi târât înapoi, umilă şi învinsă. Îmi venea să mă ghemuiesc şi să plâng, dar m-am ridicat în picioare, luptându-mă să-mi păstrez echilibrul. La naiba cu tine, m-am gândit, uitându-mă la uşa închisă. Puteam să merg pe jos. Dacă aş fi putut să mă duc la oricine în acea clipă, acela ar fi fost prietenul meu cel mai bun, Todd. Aveam nevoie de înţelegerea şi compasiunea lui. Dar în situaţia aceea un singur om putea să mă ajute cu adevărat. Gage. Toată lumea, din McAllen până în El Paso, îi datora câte o favoare sau dorea să-l îndatoreze pe el. Fratele meu putea să rezolve orice problemă repede, eficient, fără tărăboi. Şi nu aveam mai multă încredere în nimeni altcineva. Am mers spre magazinul care era la un kilometru depărtare, în picioarele goale. Se întuneca din ce în ce mai mult şi o lună portocalie se ridicase pe cer şi juca în faţa ochilor mei, ca o parte din decorul unei scenete de la şcoală, atârnată în nişte cârlige. Luna vânătorului. Mi-era ruşine şi mă speriam de fiecare dată când pe lângă mine trecea câte o maşină, dar curând durerile şi înţepăturile m-au copleşit, făcându-mă să uit de orice altceva. Trebuia să mă concentrez ca să păşesc mai departe. Mi-era frică să nu leşin. Mi-am ţinut capul în jos, fiindcă nu voiam să se oprească nimeni lângă mine. Nu voiam întrebări, străini, poliţie. Dacă m-ar fi dus înapoi la soţul meu? Nick devenise atât de puternic în mintea mea, încât credeam că ar fi fost în stare să explice totul în aşa fel încât ceilalţi să-l creadă, să mă ducă înapoi în apartamentul ăla şi, poate, să mă omoare. Durerea de mandibulă era cel mai greu de suportat. Am încercat să-mi ţin dinţii perfect aliniaţi, ca să-mi dau seama dacă era ruptă sau strâmbă, dar chiar şi cea mai mică mişcare era agonizantă. Când am ajuns în sfârşit la magazin, mă gândeam la modul cel mai serios să-mi ofer verigheta contra unei pastile de analgezic. Nu aveam, însă, cum să intru în magazinul luminat puternic din care ieşeau şi în care intrau atâţia oameni. Ştiam cum arăt, câtă atenţie aş fi atras, şi numai asta nu voiam. Am găsit un telefon cu plată afară şi am sunat cu taxă inversă, apăsând fiecare buton cu nemăsurată atenţie. Ştiam numărul de telefon al lui Gage pe de rost. Te rog, răspunde, m-am gândit, întrebându-mă ce aveam să fac dacă nu răspundea. Te rog, răspunde. Te rog… Apoi i-am auzit vocea, iar operatoarea a întrebat dacă acceptă convorbirea.

— Gage? Ţineam receptorul cu amândouă mâinile, strâns, de parcă ar fi fost un colac de salvare.

— Da, eu sunt. Ce s-a întâmplat? Ideea că trebuie să-i răspund, să-i explic, mi s-a părut atât de copleşitoare încât pentru un moment n-am fost în stare să vorbesc.

— Am nevoie să vii să mă iei, am reuşit să şoptesc.”

„Căsnicia noastră era ca un aparat pe care învăţasem să-l folosesc, deşi nu înţelegeam care sunt mecanismele interne ce-l fac să meargă. Ştiam cum să fac ce trebuia ca să funcţioneze fără cusur. Ştiam care sunt toate acele lucruri, mai mici sau mai mari, care-l ajutau pe Nick să-şi păstreze echilibrul. Atunci când soţul meu era mulţumit, mă recompensa cu afecţiune, dar atunci când îl enerva ceva, se supăra şi devenea iritabil. Dispoziţia sa schimbătoare era termostatul după care se regla căsnicia noastră.”

„Puţin câte puţin, căsnicia noastră a început să devină ca o cameră din ce în ce mai neîncăpătoare.”

„Când am auzit în sfârşit soneria, la câteva minute înainte de ora şase, eram atât de tensionată încât simţeam că încheieturile îmi erau înşurubate cu şuruburi din oţel. Am deschis, dar nu era Hardy. În prag stătea fostul meu soţ, îmbrăcat în costum, cu cravată, perfect aranjat şi zâmbitor.

— Surpriză, mi-a spus, apoi m-a apucat de braţ înainte să pot să schiţez vreun gest. M-am retras, încercând să scap, dar Nick m-a urmat în apartament, continuând să zâmbească. I-am dat mâna la o parte şi am rămas în faţa lui, încercând să ascund spaima care mă cuprinsese. Eram în mijlocul unui coşmar. Am încercat să îmi închipui că nu e real, dar supărarea, teama şi furia mă năpădiseră precum muşuroaiele de furnici. Cunoşteam bine sentimentul acela, care-mi ţinuse loc de realitate timp de doi ani. Nick părea sănătos, bine făcut, puţin mai mare decât în timpul căsniciei noastre. Noile rotunjimi ale figurii sale accentuau un aer de băieţandru care n-avea să-i vină bine la bătrâneţe. În general, însă, lăsa impresia unui tip conservator, prosper, bine îmbrăcat. Numai cineva care-l cunoştea putea să-şi dea seama că are un monstru în suflet.”

Am ales sa citesc aceasta carte pentru ca a fost recomandata de cititoare ca fiind una care nu o poti lasa din mana. La fel mi s-a intamplat si mie. Este o carte romantica. Nu ma dau in vant dupa ele, dar recunosc ca indulcesc viata.

Am gasit oameni bogati, puternici, pe care viata ii pune la incearcare. Am intalnit violenta domestica si consecintele acesteia. Am gasit unele fragmente slabe, si prea multa intimitate. Dar chiar si asa cred ca ii acord un 9 prin comparatie cu genul careia ii apartine.

Nu imi place numele cartii, si nici coperta aleasa de cei de la editura Miron.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: