Bucătăria sclavilor

1 iun.

Fragment:

„Mirosea puternic a fum şi o teamă pe care n-o mai încercasem mă împingea de la spate. Eram deja pe drumul ştiut şi goneam înainte, fără să-mi dau seama că fiica mea mă urma, încercând să ţină pasul. Picioarele îmi amorţiseră, neînvăţate cu asemenea ritm, iar plămânii îmi ardeau. Mi-am interzis să mă gândesc că era prea târziu şi mi-am adunat forţele ca să ajung acasă. Din greşeală, încercând să scurtez drumul către pârâu, am ieşit de pe potecă şi am luat-o la fugă prin pădure. Spre groaza mea, m-am împotmolit. Am tras de fustele lungi şi albastre ca să mi le desprind din rugii de mure în care se agăţaseră. În timp ce încercam să mă eliberez, Elly m-a ajuns din urmă. Mi s-a agăţat de braţ plângând în hohote şi încercând să mă oprească. Şi chiar dacă un copil de şapte ani nu-şi poate măsura puterile cu o femeie în toată firea, sa luptat cu disperare, cu o forţă născută din groază. În delirul meu, am îmbrmcit-o şi ea a căzut. M-a privit ca şi cum nu-i venea să creadă.

— Stai aici, am implorat-o, apoi am luat-o la fugă pe potecă până am ajuns la pârâu. Voiam să-l traversez păşind pe pietrele care ieşeau din apa mică, dar nu mi-am scos pantofii, ceea ce s-a dovedit a fi o greşeală. Când eram pe la jumătate, am alunecat pe o piatră şi am căzut cu zgomot. Răceala apei m-a încremenit şi am rămas locului o clipă, năucită, cu pârâul curgând zgomotos în jurul meu, până când am privit în sus şi am recunoscut afumătoarea noastră pe malul celălalt. Clădirea gri mi-a amintit că mă aflam aproapede casă. M-am ridicat, cu fustele ude şi grele, şi m-am grăbit să ajung la mal agăţându-mă de pietrele care ieşeau din apă. La poalele dealului m-am oprit gâfâind şi m-am îndoit de mijloc, încercând să-mi recapăt suflarea. Elly m-a prins cumva din urmă din nou şi de data asta s-a agăţat ca un pisoi de fustele mele ude. Mi-era groază de ce ar fi putut să vadă, dar deja era prea târziu, aşa că am luat-o de mână şi, împreună, am urcat până în vârf. Ajunsă acolo, am înmărmurit. Elly a văzut şi ea şi a scâncit; şi-a desprins mina dintr-a mea şi s-a aşezat pe jos. Am înaintat încet, ca într-un vis. Stejarul nostru uriaş se înălţa în vârful dealului, iar frunzişul bogat umbrea creanga de care atârna trupul. N-am mai vrut să privesc din nou în sus după ce am recunoscut basmaua verde şi pantofii lucraţi de mână, cu vârfurile îndreptate în jos.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: