Carolina moon – Nora Roberts

21 iun.

Până ce moartea ne va despărți

Fragmente:

„Dintr-un impuls, opri la o florărie. Grădina bunicii ei arăta întotdeauna superb, dar duzina de lalele roz era un alt fel de efort. Locuia – locuise, îşi aminti Tory – la mai puţin de două ore de bunica ei, dar nu mai făcuse efortul de a parcurge acel drum de la Crăciun.Cînd intră pe strada frumoasă cu sîngeri înfloriţi, se întrebă de ce. Era un loc plăcut, genul de zonă unde copiii se jucau în curţi şi cîinii moţăiau la umbră. Unde oamenii bîrfeau peste gardul din spate, observau maşinile străine şi ţineau sub observaţie casa vecinului atît din consideraţie, cît şi din curiozitate.Casa lui Iris Mooney se afla pe la jumătatea străzii, înconjurată de azalee vechi şi imense. Florile erau puţin trecute, dar rozul şi purpuriul lor contrastau plăcut cu albastrul pe care îl alesese bunica ei. Aşa cum se aştepta, grădina era superbă, curtea bine îngrijită şi veranda neacoperită era măturată.O camionetă pe care scria instalaţidricînd era parcată pe alee în spatele maşinii vechi a bunicii ei. Tory opri lîngă bordură. Tensiunea pe care o ignorase pe drum începu să dispară pe măsură ce se apropia de casă.Nu bătu la uşă. Niciodată nu trebuise să bată la uşa aceea şi întotdeauna ştiuse că avea să se deschidă primitoare pentru ea. Fuseseră momente cînd numai acest lucru o ajutase să nu îşi piardă minţile.Se miră cînd văzu că, în casă, era linişte. Era aproape zece, observă ea intrînd. Se aşteptase să o găsească pe bunica ei în grădină sau făcîndu-şi de lucru prin casă.Living-ul era plin, ca de obicei, cu mobilă, mărunţişuri şi cărţi. Şi Tory observă o vază cu o duzină de trandafiri roşii care făceau ca lalelele ei să pară nişte rude sărace.”

„- Am nişte costiţă bună. Cum îţi plac ouăle?

– În prăjituri de ciocolată.”

„Trecuse prea mult timp de cînd nu mai stătuse în leagănul de pe verandă privind cum răsăreau stelele şi ascultînd greierii, se gîndi Tory. Mult timp de cînd nu mai fusese suficient de relaxată ca să stea, pur şi simplu, să adulmece vîntul.

Dar seara aceea era pentru adieri de vînt şi gînduri liniştite.”

„Cîmpurile începură să se deruleze, unduiri line pe pămîntul acoperit cu verdele fraged al culturilor. Ea le recunoscu. Soia, tutun, bumbac; mlădiţele delicate îmbrăcau solul maroniu. Trecuse sezonul semănatului. Pămîntul nu o chemase niciodată ca pe alţii. îi plăcea să muncească într-o grădină de flori din cînd în cînd, dar nu era stăpînită de dorinţa arzătoare de a simţi pămîntul sub mîinile ei,să îngrijească şi să culeagă, să pună de o parte ceea ce cultivase. Totuşi, aprecia ciclul, continuitatea. îi plăcea cum arăta totul. Cîmpurile semănate şi arate de oameni cu grijă şi dragoste se întindeau alături de pîlcuri de stejari, de nelipsiţii oţetari, de apa întunecată care nu putea fi niciodată îmblînzită cu adevărat. Mirosul său era’pătrunzător şi, iarăşi, întunecat. Îngrăşămînt şi mlaştini. Un parfum mai caracteristic Sudului decît orice magnolie. La urma urmei, acolo era adevărata sa inimă. Dincolo de grădinile şi pajiştile luxuriante, Sudul trăia în culturi, sudoare şi umbrele tainice ale rîurilor sale. Mergea pe drumuri lăturalnice pentru a se bucura de singurătate şi, cu fiecare milă parcursă, se simţea şi mai atrasă către inima aceea. La marginea dinspre vest a oraşului, în locul fermelor şi cîm- purilor, apăruseră case. Locuinţe îngrijite cu curţi verzi şi întreţinute cu ajutorul stropitoarelor subterane.”

„Coborî din cabină, traversă podeţul de lemn şi păşi în mlaştină. Acolo, lumea era verzuie, luxuriantă şi plină de viaţă. Potecile fuseseră curăţate şi, de-a lungul lor, creşteau nişte azalee superbe. Printre magnolii şi tupelo, erau o mulţime de flori sălbatice. Nu mai era lumea tulburătoare şi uşor periculoasă a copilăriei lui.

Crinii dansau în aerul verii într-o paradă de culori vii, iar irişilor galbeni şi delicaţi, cărora le plăcea să aibă picioarele ude, înfloreau deja asemeni unor mici raze de soare. Tufişurile fuseseră tăiate pentru ei. Deşi aveau să crească la loc. Era o băncuţă de piatră în luminişul unde Hope făcuse focul în acea ultimă seară a vieţii ei. Peste apa maronie ca tutunul şi mărginită de chiparoşi, ferigi dese şi rododendroni cu flori albe se arcuia un pod. Camelii şi pansele care, iarna, înfloreau şi îşi răspîndeau parfumul.între bancă şi pod, în mijlocul unui bazin cu flori albastre şi roz, se afla o statuetă de marmură înfăţişînd o fetiţă rîzînd, care avea să aibă veşnic opt ani.”

„Douăzeci de stejari, cîte zece pe fiecare parte, străjuiau aleea şi se arcuiau deasupra ei alcătuind un tunel verde cu auriu. Printre trunchiurile lor groase, el văzu tufele înflorite, pajiştea întinsă şi panglica unei poteci de cărămidă care ducea spre grădină.”

„Uneori, acasa, esti cel mai sigur.”

„Închizînd ochii, ascultă sunetele nopţii, corul de greieri, atît de monoton şi vesel, în acelaşi timp, ţipătul ascuţit al unei bufniţe în căutare de hrană, trosnetul slab al lemnului, mişunatul şoarecilor care se instalau înăuntrul peretelui.”

„- De ce ai venit încoace, Cade?

– Trebuie să supraveghez munca de la cîmp, să controlez oamenii, spuse el rupînd o bucată de chec. Şi am vrut să te mai văd.

– De ce?

– Ca să văd dacă eşti la fel de drăguţă cum mi-ai părut ieri.”

„Dar, la urma urmei, fusese ca o furtună. Cînd nu izbucnea, mocnea.”

” O dimineaţă plăcut de răcoroasă, cînd rouă lăsa sărutări ude pe florile ei, iar cerul era de un albastru pal, primăvăratec.”

„- Ce ţi-a venit să-i povesteşti prietenului tău Dwight că noi doi ne vedem?

– Nu sînt sigur…

– Nu ne vedem. Cade arcui o sprînceană, îşi scoase ochelarii de soare şi îi vîrî în gulerul cămăşii.

– Ei, Tory, eu te văd chiar în clipa asta.

– Ştii foarte bine la ce mă refer. Nu ne întîlnim. El nu zîmbi, deşi ar fi vrut. în schimb, se mulţumi să se scarpine în cap, părînd nedumerit.

– Am impresia că facem ceva destul de aproape de asta.”

„Gustul piersicilor scuturate de vînt sub copacul bătrîn şi răsucit de pe malul rîului, în afara oraşului. Albinele, ameţite de sucul fermentat, roiau în jurul fructelor zumzăind.”

„Maşina mergea lin şi repede, iar vîntul purta mirosul verii care se apropia.O făcea să se gîndească la caprifoi şi trandafiri înfloriţi, la mirosul de smoală încinsă de soare şi la zumzetul leneş al albinelor care dădeau roată magnoliilor de lîngă mlaştină.”

” Privind peste acea întindere vastă, văzînd acele capsule plesnind de atîtea seminţe. Vedeam tulpinile aplecate sub povara capsulelor – unele dintre ele trebuiau să fi avut vreo sută, toate crăpate ca nişte ouă. Şi, în perioada aceea a anului, cîmpurile erau atît de încărcate, şi aerul mirosea a bumbac. Mirosul fierbinte de sfîrşit de vară.”

„Aceea era fisura. Margaret îşi vîrî degetele în ea.”

„Se duse în baie şi se dezbrăcă repede. Dădu drumul la apă caldă, aceasta fiind aproape insuportabil de fierbinte, şi intră sub şuvoiul aburind al duşului.Acolo, dădu frîu liber lacrimilor. Nu era o cedare în faţa slăbiciunii, îşi spuse ea. Ci pentru că, la fel cum apa îi curgea pe piele făcînd-o să se simtă curată din nou, lacrimile îi spălau mizeria durerii din suflet.Amintiri despre un alt copil mort şi neputinţa ei. Plînse pînă segoli şi apa se răci. Apoi dădu capul pe spate, lăsînd apa să-irăcorească fata. După ce se şterse, folosi prosopul pentru a curăţa oglinda de abur. Fără milă, fără scuze, îşi studie chipul. Teamă, negare, fugă. Toate erau acolo, recunoscu ea. Fuseseră acolo. Se întorsese şi apoi se îngropase. Se ascunsese în muncă, rutină şi detalii.”

„Vîntul adia uşor şi cald, purtînd mireasma dulce a tufelor de trandafiri.”

” Lumina devenea din ce în ce mai slabă, deoarece nori denşi şi plumburii veneau dinspre est, acoperind soarele. în seara aceea, avea să plouă.”

„Păsările cîntau în cor. Era un sunet vesel şi insistent care ar fi trebuit să pară deplasat, dar care era perfect. Păsările, zumzetul albinelor care zburau leneşe printre trandafiri şi parfumul intens şi viu al trandafirilor înşişi.Deasupra, cerul era plin de nori de furtună împinşi de un vînt care rămînea sus, prea sus pentru a răcori aerul.”

„Şi nici un bărbat n-are dreptul, indiferent dacă e rudă sau nu, să lase vînătăi sau cicatrici pe corpul unui copil.”

„- E oribil să fii victimă, Cade. Te face să te simţi expus, furios şi oarecum vinovat, în acelaşi timp.”

„Privi spre mlaştina care devenea mai groasă, mai adîncă şimai verde odată cu venirea verii. Tîntarii roiau acolo, înmultin-* 1 ‘ »du-se în apa întunecată. Aligatorii lunecau prin ea, o moarte tăcută. Era un loc unde şerpii se tîrau şi mlaştina îţi trăgea pantoful din picior.Un loc, îşi spuse ea, care devenea strălucitor şi frumos cînd apăreau licuricii, unde florile sălbatice creşteau în lumina slabă. Unde un vultur putea să se înalţe ca un rege.Nu exista frumuseţe fără risc. Nu exista viaţă fără el.- în copilărie, am trăit speriată în casa asta. Era un mod de viaţă cu care te obişnuieşti aşa cum te obişnuieşti cu anumite mirosuri, bănuiesc. Cînd m-am întors, am făcut-o să fie a mea, scuturînd toate acele amintiri urîte ca praful dintr-un covor. Aerisind ca să aiung acel miros, Cade. Acum, el încearcă să aducă inapoi frica aia.”

„Lăsă jos carneţelul şi se rezemă de spătarul băncii.Acum auzea ciripitul păsărilor şi simţea mirosul pămîntului întunecat şi al florilor. Raze de soare pătrundeau printre ramurile încîlcite, căzînd pe pămînt în modele frumoase şi transformînd lumina verzuie în ceva ce aducea a auriu.”

„Puţine lucruri se schimbaseră pe malul rîului. Bătrînul piersic murise cu trei ierni în urmă, dar risipise vreo jumătate de duzină de puieţi care crescuseră ca nişte bălării, pînă cînd consiliul orăşenesc hotărîse să păstreze doi, care erau cei mai buni, şi să renunţe laceilalţi.«Acum, fructele, încă necoapte, atîrnau pe crengi, aşteptînd copiii să vină să devoreze acele mingi tari şi verzi şi să-i doarăburţile.%Apa curgea încet şi lin, ca întotdeauna, iar bătrîna salcie se apleca deasupra ei, cufundîndu-şi frunzele verzi.Şi, din cînd în cînd, dacă aveai destulă răbdare, peştii muşcau.”

„Urcară treptele care duceau pe verandă. Pahare înalte de limonadă pe care erau picături de apă. Prăjituri cu glazură. Parfumul de trandafiri şi levăntică.”

„- Vreau copii, repetă ea. M-am săturat de curţi pustii, grădini tăcute şi camere ordonate. Dacă vom locui aici, vreau gălăgie, firimituri pe jos şi vase în chiuvetă. N-aş supravieţui în camerele astea perfecte şi neatinse şi asta e ceva ce nu-mi poţi cere să fac. Nu vreau casa asta fără viaţă în ea.”

” Aerul mirosea a cafea, biscuiţi şi acel parfum de trandafiri cu care Lilah se dădea în fiecare dimineață.”

„Mirosea a vară şi vara însemna copilărie. Asfaltul încins to- pindu-se sub soarele arzător, apă lină şi fierbinte.Putea să alerge pe cîmpurile unde capsulele de bumbac erau deschise, pretinzînd că era un explorator pe o altă planetă. Făcea roata peste drum şi simţea asfaltul înmuindu-se sub palmele ei. în zona mlaştinii, care era orice lume voia ea. Alergînd acolo, alergînd pe pămîntul umed, printre muşchiul care cădea din copaci şi ţînţarii însetaţi de sînge.Alergînd. Alergînd, în timp ce inima îi bătea cu putere şi un ţipăt i se opri în gîtlej. Alergînd…”

„Razele firave ale soarelui sclipeau, iar apa de ploaie picura din muşchi.Florile, viu colorate, pluteau tăcute pe apă.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: